Femeilor afgane li s-a interzis să predea sau să participe la cursuri la Universitatea din Kabul
-
28 Septembrie 2021 14:41
Femeile afgane nu vor mai avea voie să participe la cursuri sau să lucreze la Universitatea Kabul „până nu se creează un mediu islamic”, a anunțat luni noul director al Universității din Kabul pe contul său oficial de Twitter.
„Atât timp cât mediul islamic adevărat nu este oferit tuturor, femeilor nu li se va permite să vină la universități sau să lucreze. Islamul mai întâi”, a spus Mohammad Ashraf Ghairat, citat de CNN, potrivit DIGI24.ro.
Luni, Ghairat a transmis că universitatea lucrează la un plan de găzduire a studentelor, dar nu a spus când va fi finalizat acest plan.
El a scris pe Twitter: „Din cauza lipsei de femei lectori, lucrăm la un plan pentru ca bărbații să poată preda studentelor din spatele unei cortine în sala de clasă. În acest fel, ar fi creat un mediu islamic pentru femeile care vor să învețe".