Femeile care au alăptat la sân cel puțin un copil au un risc mai mic de accident vascular cerebral

  • 22 August 2018 16:03
Femeile care au alăptat la sân cel puțin un copil au un risc mai mic de accident vascular cerebral

Alăptarea la sân diminuează riscul de accident vascular cerebral, se arată în concluziile unei cercetări efectuată în Statele Unite, citată miercuri de Press Association.

Alte studii au descoperit anterior că alăptarea naturală poate reduce riscul de a dezvolta cancer de sân și ovarian, dar și de apariție a diabetului de tip 2.

Descoperirea recentă vine în urma analizării datelor prelevate de la peste 80.000 de femei cu vârsta medie de 63,7 de ani din Statele Unite.

Toate participantele au fost înscrise în programul Women's Health Initiative, un studiu de amploare cu privire la sănătatea femeilor aflate în perioada de după menopauză și la stilul lor de viață.

Fiecare dintre aceste femei a adus pe lume cel puțin un copil și puțin peste jumătate dintre ele (58%) au declarat că au alăptat la sân.

Conform concluziilor studiului, riscul de accident vascular cerebral a fost cu circa o cincime (23%) mai mic în cazul participantelor care și-au hrănit bebelușii la sân în comparație cu cele care nu au alăptat natural.

Cu cât perioada de alăptare pe cale naturală a fost mai mare cu atât riscul de accident vascular cerebral a fost mai mic, au observat oamenii de știință.

''Descoperirile recente indică beneficiile pe care alăptarea la sân le are asupra sănătății inimii dar și asupra altor factori specifici de risc cardiovascular'', a declarat dr. Lisette Jacobson, cercetător principal la Universitatea din Kansas.

Jacobson le-a îndemnat pe femeile însărcinate să alăpteze la sân și să continue să facă acest lucru timp de cel puțin șase luni pentru a se bucura de beneficii atât pentru propria sănătate cât și pentru cea a bebelușilor lor.

Protecția față de accidentul vascular cerebral asociată cu alăptarea la sân a fost mai mare în cazul anumitor grupuri etnice, se mai indică în cercetare. Astfel, în cauza femeilor caucaziene riscul a fost mai mic cu 21%, pentru cele de culoare a fost de 48%, iar pentru hispanice de 32%.

Studiul a demonstrat doar asocierea dintre alăptarea la sân și reducerea riscului de accident vascular cerebral, nu și o relație cauză-efect, au subliniat oamenii de știință.

''Alăptarea la sân este doar unul dintre multiplii factori care ar putea oferi protecție față de accidentul vascular cerebral. Alții sunt un nivel adecvat de exerciții fizice, o alimentație sănătoasă, evitarea fumatului și apelarea la un tratament pentru menținerea tensiunii, a colesterolului și a glicemiei la valori normale, după caz'', a precizat Jacobson.

Studiul a fost publicat în Journal of the American Heart Association.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Fri
17
Sat
19
Sun
20
Mon
20
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău