Femeie bolnavă de cancer, obligată să dea 8000 de lei mită echipei de chirurgi pentru o intervenție. Un medic de la Institutul Oncologic, reținut de CNA

  • 21 August 2020 11:16
Femeie bolnavă de cancer, obligată să dea 8000 de lei mită echipei de chirurgi pentru o intervenție. Un medic de la Institutul Oncologic, reținut de CNA

Un chirurg de la Institutul Oncologic a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta a fost denunțat de o pacientă, care s-a plâns că i s-au cerut 8000 de lei pentru o intervenție chirurgicală.

Potrivit unui comunicat al CNA, pacienta, care suferea de o maladie incurabilă, a comunicat că urma să suporte o intervenție chirurgicală în Secția ginecologie din cadrul IMSP „Institutul Oncologic”, iar pentru serviciile personalului, antrenat la operație, a achitat 8000 de lei. Potrivit ei, chirurgul ar fi chemat-o în birou și i-ar fi spus că toată echipa, care va asista la operație, trebuie „mulțumită”, iar banii urmau să fie transmiși după intervenție. Cu câteva zile înainte de operație însă, același medic a invitat-o din nou, spunându-i că până la operație trebuie să-i transmită 1000 de lei și 7000 după intervenție.

Femeia s-a adresat cu denunț la CNA, iar pe faptele descrise a fost inițiată o cauză penală. Astfel, ambele sume au fost transmise sub controlul CNA, acțiunile fiind documentate audio și video. Astăzi, în urma unor percheziții, desfășurate de procurori și CNA la biroul medicului, acesta a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. În prezent, acesta este cercetat pentru corupere și riscă până la 10 ani de închisoare, amendă penală și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o anumită perioadă.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău