Federica Mogherini: Republica Moldova poate miza pe susținerea deplină a UE în modernizarea țării

  • 24 Noiembrie 2017 12:25
Federica Mogherini: Republica Moldova poate miza pe susținerea deplină a UE în modernizarea țării

Republica Moldova poate miza pe susținerea deplină a Uniunii Europene în modernizarea țării, i-a transmis vineri, la Bruxelles, șefa diplomației europene Federica Mogherini premierului moldovean Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi pe care cei doi au avut-o în marja Summitului Parteneriatului Estic, transmite Agerpres.

"Discuțiile dintre oficiali s-au axat pe evoluțiile interne din Republica Moldova, inclusiv principalele realizări obținute în implementarea prevederilor Acordului de Asociere, precum și ale Agendei de Asociere pentru 2017-2019", se arată într-un comunicat al guvernului de la Chișinău, care mai precizează că Mogherini și Filip "au salutat deciziile de acordare a asistenței macrofinanciare și a suportului bugetar" pentru Republica Moldova.

"Semnarea acordului privind asistența macrofinanciară și decizia de alocare a suportului bugetar sunt semnale pozitive pentru cetățenii Republicii Moldova. Până la sfârșitul anului curent vor fi îndeplinite toate condiționalitățile pentru
alocarea primei tranșe din asistența macrofinanciară", a menționat Pavel Filip, citat în comunicat.

De asemenea, cei doi "s-au referit și la modalitățile de dezvoltare a cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, inclusiv prin consolidarea cooperării în contracararea amenințărilor de tip hibrid, dar și a participării în cadrul misiunilor UE de
gestionare a crizelor", se mai arată în comunicat.

La întrevedere a fost abordat și subiectul Transnistria. Pavel Filip "s-a referit la progresele atinse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, menționând că interesele populației și ale agenților economici din regiune sunt esențiale pentru executivul" pe care îl conduce.

Federica Mogherini a spus că UE susține pe deplin "procesele pozitive" care au loc în privința "reglementării transnistrene" și s-a arătat "optimistă" în contextul apropierii reuniunii în formatul 5+2 de la Viena, programată pentru săptămâna viitoare.

Totodată, șefa diplomației europene a asigurat Republica Moldova de toată susținerea în modernizarea țării. "Obiectivul nostru primar este să ajutăm Republica Moldova să traverseze perioada complicată prin care trece, să consolideze rezultatele reformelor, în special în domeniul justiției, al combaterii corupției și în sectorul audiovizual", a menționat Federica Mogherini.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău