Federația Sindicatelor NU este de acord cu achtarea salariilor militarilor de CNAS

  • 25 Noiembrie 2016 13:29
Federația Sindicatelor NU este de acord cu achtarea salariilor militarilor de CNAS

Federația Sindicatelor din Moldova „Sindlex” își exprimă dezacordul față de proiectul de lege care prevede că salariile militarilor vor fi achitate de Casa Națională de Asigurări Sociale.

Potrivit sindicaliștilor, această inițiativă legislativă, pentru care Guvernul și-a dat avizul acum două zile, ar putea afecta securitatea națională.  

Sindicaliștii afirmă că proiectul de lege care presupune că de la 1 ianuarie 2017, angajații structurilor de forță vor primi pensiile de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) va avea un impact negativ asupra sistemului de securitate națională.

Președintele Federației Sindicatelor „Sindlex”, Mihail Lașcu, susține că angajații din sistemul de forță sunt îngrijorați în privința acestui proiect de lege, deoarece dacă va fi implementat, unele dosare care au statut secret riscă să devină publice.

„Dosarele care sunt astăzi în arhivele Ministerului de Interne, instituțiilor de forță, sunt ale acelor persoane care au avut statut special și care au îndeplinit misiuni speciale. Aceste dosare au și caracter de serviciu și caracter secret. Altele sunt secretizate de la 25 până la 50 de ani. Concentrarea într-un singur loc a acestor persoane și a pensiilor oamenilor care lucrează sub acoperire luni și ani de zile este un pericol pentru tot sistemul”, a declarat Mihail Lașcu.

Membrii Federației afirmă că acest proiect de lege nu a fost consultat cu reprezentanții sistemului de forță. Secretarul Federației de Sindicate, Angela Otean, crede că ar trebui să se țină cont de practicile europene atunci când se stabilește modul de a acorda pensii reprezentanților structurilor de forță.

„Dacă se încearcă sau dacă crede că acolo se fac careva nelegiuiri sau înlesniri suplimentare ar fi cazul să fie instituit un organ de control al acestor servicii de pensionare, dar nicidecum preluarea acestora din cadrul organelor de forță”, a declarat Angela Otean.

Sindicaliștii anunță că vor ieși la proteste pașnice și vor cere demisiile unor demnitari, în cazul în care nu vor fi auziți de către autorități, iar proiectul de lege va trece de Parlament și pensiile militarilor vor fi achitate de către CNAS.

Reprezentanții Direcției politici de asigurări sociale de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu au răspuns la telefon pentru a veni cu o reacție pe marginea acestui subiect.

În prezent, asigurarea cu pensii a militarilor care satisfac serviciu prin contract, a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, precum și a familiilor acestora este efectuată de către șase autorități diferite.

Totodată, conform auditului Curții de Conturi, sistemul informațional existent la Ministerul Apărării și  Ministerul Afacerilor Interne este învechit. Acesta nu asigură o evidență consolidată și etapizată a datelor aferente pensiilor, inclusiv a numărului pensionarilor și cheltuielilor aferente.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău