Fâșia Gaza | Benjamin Netanyahu a promis o „reacție letală” în caz de escaladare

  • 23 Ianuarie 2019 17:02
Fâșia Gaza | Benjamin Netanyahu a promis o „reacție letală” în caz de escaladare

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis miercuri o 'reacție letală' grupărilor armate palestiniene care vor relua ostilitățile, acest avertisment intervenind pe fondul escaladării tensiunilor în Fâșia Gaza, informează France Presse, potrivit Agerpres.

„Ar putea să existe unii în Gaza care cred că își pot scoate capul, îi sfătuiesc să înțeleagă că reacția va fi letală și foarte dureroasă”, a declarat Netanyahu, citat de biroul său de presă, după ce a participat la un exercițiu militar la baza Shizafon, în sudul țării.

„Suntem pregătiți pentru orice scenariu”, a avertizat șeful guvernului israelian.

După săptămâni de calm relativ, Fâșia Gaza, enclava situată între Israel, Egipt și Marea Mediterană, a înregistrat marți o escaladare a violențelor, agitând spectrul unui nou conflict.

Tancuri desfășurate de partea israeliană au lovit două poziții militare ale Hamas, mișcarea islamistă care controlează acest teritoriu, ca represalii la tiruri cu arme de foc asupra soldaților israelieni desfășurați la frontieră. În cursul nopții de marți spre miercuri, avioane de război au bombardat o tabără a Hamas.

Un membru al brațului armat al Hamas a fost ucis de tirul lansat de un tanc. De cealaltă parte, un soldat israelian, salvat de casca sa, a fost ușor rănit de focurile armă trase de palestinieni.

Israelul și Hamas, precum și aliații săi palestinieni, au dus trei războaie în Fâșia Gaza din 2008, ultimul în 2014, notează AFP. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău