FAO: Prețurile mondiale la alimente au continuat să crească în decembrie, pentru a șaptea lună consecutiv

  • 07 Ianuarie 2021 15:44
FAO: Prețurile mondiale la alimente au continuat să crească în decembrie, pentru a șaptea lună consecutiv

Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut în decembrie, pentru a șaptea lună consecutiv, toate categoriile majore, exceptând zahărul, înregistrând creșteri luna trecută, a anunțat joi Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, citat de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În decembrie, acest indice a crescut până la 107,5 puncte, de la o valoare de 105,2 puncte în noiembrie (o cifră revizuită ușor în sus față de valoarea inițială de 105 puncte).

 


Sursa foto: fao.org


Pe ansamblul anului trecut, indicele prețurilor la produsele alimentare s-a situat la 97,9 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, și un avans de 3,1% față de 2019. Totuși, încă este cu 25% sub nivel istoric record din 2011.

 


Sursa foto: fao.org


În decembrie, prețul uleiurilor vegetale a urcat cu 4,7%, după un avans de peste 14% în noiembrie, în urma majorării prețurilor la uleiul de palmier. Pe ansamblul anului trecut, prețul uleiurilor vegetale a urcat cu 19,1%.

Prețurile la cereale au înregistrat o creștere mai modestă, de 1,1% în decembrie, comparativ cu noiembrie, iar în 2020 prețurile la cereale au urcat cu 6,6% față de 2019.

Și prețurile de export pentru grâu, porumb, sorg și orez au crescut în decembrie, pe fondul temerilor privind perspectivele recoltelor din America de Nord și de Sud, precum și din Rusia, a precizat FAO.

Prețurile la lactate au urcat cu 3,2% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar pe ansamblul anului trecut prețurile la lactate au scăzut cu aproximativ 1% față de 2019.

Și prețurile la carne au urcat cu 1,7% în decembrie, iar pe parcursul lui 2020 acestea au înregistrat un declin de 4,5% față de 2019, pe fondul suspendării exporturilor germane de carne de porc către piețele asiatice, din cauza focarelor de pestă porcină africană.

Prețurile la zahăr au scăzut cu 0,6% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar, pe ansamblul anului trecut, prețurile la zahăr au crescut cu aproximativ 1,1% față de 2019, pe fondul majorării importurilor de către China, arată datele FAO.

În decembrie, FAO și-a revizuit în jos, pentru a treia lună consecutiv, estimările privind producția mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producția mondială de cereale în 2020 va fi de 2,742 miliarde tone, față de 2,750 miliarde tone cât estima anterior. În pofida acestei revizuiri, recolta mondială de cereale în acest an va atinge un nivel record, fiind cu 1,3% mai mare față de cea din anul anterior.

"Privind în perspectivă, semnatul grâului de iarnă pentru 2021 se derulează în emisfera nordică, iar în mai multe țări mari producătoare însămânțările sunt așteptate să urce ca urmare a unor prețuri mai bune...În Uniunea Europeană, după o reducere a suprafețelor cultivate în 2019, însămânțările de grâu sunt așteptate să înregistreze o revenire substanțială", susține FAO.

În aceste condiții, FAO se așteaptă ca stocurile mondiale de cereale la finalului sezonului 2021 să ajungă la 866,4 milioane de tone, în scădere cu 9,6 milioane de tone față de precedenta estimare publicată luna trecută. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:5,14 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău