Familia unui marinar rus ucis pe crucișătorul Moskva a cerut compensații financiare. Răspunsul primit din partea statului
-
08 Mai 2022 17:38
Autoritățile ruse i-au informat pe membrii familiei unui marinar rus ucis pe crucișătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră, că statul nu le va oferi nicio compensație financiară, așa cum promisese Vladimir Putin în cazul victimelor războiului din Ucraina, scrie ziare.com.
Potrivit sursei citate, Egor Shkrebets este militarul decedat pentru care tatăl acestuia, Dmitri, a apelat la autorități cu scopul de a primi banii cuveniți drept despăgubire.
O scrisoare din partea procurorului general al Flotei Mării Negre trimise lui Dmitri Shkrebets l-a informat însă pe acesta că scufundarea Moscovei din 14 aprilie a avut loc accidental în apele internaționale.
Astfel, pentru că rușii consideră că militarii decedați sau dispăruți de pe Moskva nu sunt victime ale operațiunii militare, în cazul acestora nu se va aplica prevederea acordării de compensații financiare
La începutul lunii martie, chiar președintele Vladimir Putin a informat că familiile soldaților ruși uciși pe frontul din Ucraina vor primi câte 5 milioane de ruble, aproximativ 60.000 de euro, cursul de schimb fiind însă serios afectat în defavoarea monedei rusești.