Factura fiscală devine obligatorie din 28 octombrie

  • 17 Octombrie 2017 11:59
Factura fiscală devine obligatorie din 28 octombrie

Din 28 octombrie, toate entitățile care dețin statut de plătitor TVA și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor TVA, dar care au obligativitatea ținerii contabilității vor trebui să utilizeze în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special ,,Factura fiscală”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor în august anul curent, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat, factura fiscală pe suport de hârtie sau în formă electronică se utilizează în cazurile livrării mărfurilor, prestării serviciilor și executării lucrărilor, transmiterii activelor în leasing, arendă, locațiune etc.

Cu condiția respectării prevederilor Instrucțiunii privind evidența, eliberarea, păstrarea și utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, entităților li se permite utilizarea facturilor fiscale imprimate tipografic pe hârtie prevăzută cu însemne de protecție, serie și număr, imprimate de sine stătător pe hârtie prevăzută cu însemne de protecție, seria și numărul atribuite de Serviciul Fiscal de Stat sau generate în SIA ,,e-Factura”.

Concomitent, se permite utilizarea formularelor tipizate de document primar cu regim special ,,Factura fiscală” și ,,Factura”, imprimate, valabile până la intrarea în vigoare a Ordinul Ministerului Finanțelor din 28.08.2017, până la epuizarea totală a stocurilor aflate la entități și Serviciul Fiscal de Stat, cu respectarea modului de completare a acestora în vigoare la momentul primirii lor.

De asemenea, seria și diapazonul de numere pentru imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale primite până la intrarea în vigoare a ordinului menționat mai sus se utilizează până la epuizarea lor. Seria și diapazonul de numere primite pentru imprimarea de sine stătător a facturilor, neutilizate până la 28 octombrie, și care nu au fost imprimate pe formular, după data menționată devin nevalabile și nu vor fi utilizate.

Modificările vin în contextul modificărilor operate în hotărârea Guvernului din 17 martie 1998. Astfel, conform modificărilor, începând cu 28 octombrie 2017 (data intrării în vigoare a modificărilor) din Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special aprobat conform anexei nr.1 la hotărârea Guvernului din 17 martie 1998 a fost exclus formularul ,,Factura” și ,,Anexă la factură” și prevederile referitoare la acest formular.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:65 %
Vint:0,51 m/s
Sun
11
Mon
11
Tue
14
Wed
15
Thu
14
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6