Factologia învinge nostalgia. Op-Ed de Victor Pelin

  • 22 August 09:16
Factologia învinge nostalgia. Op-Ed de Victor Pelin

„Speculațiile propagandiștilor pe marginea nostalgiilor după defunctul imperiu sovietic reprezintă o încercare de justificare a politicilor promovate de URSS, dar și a politicilor agresive ale Rusiei putiniste. Cronologia evenimentelor istorice ne confirmă că nu există niciun temei pentru ca statele independente, constituite în urma disoluției imperiului țarist și a celui sovietic, să le datoreze ceva acestora. De aceea, este important ca statele apărute după disoluția imperiului să-și poată croi nestingherit propria cale de dezvoltare...”

Pretențiile nefondate ale propagandiștilor nostalgici

Procesele istorice au multiple fațete, unele mai luminoase, altele mai întunecate. Același lucru este valabil, deopotrivă, pentru subiecții proceselor istorice, fie că e vorba despre personalități marcante sau structuri statale. Nu este deloc întâmplător că ajunul centenarului URSS scoate la iveală regretele nostalgicilor după defunctul imperiu sovietic. În asemenea context, propagandiștii comuniști din Republica Moldova s-au angajat să răspândească mituri despre rolul pozitiv al URSS. De exemplu, ei insistă pe rolul excepțional al URSS în edificarea și consolidarea statalității a jumătate din țările lumii. Respectiv, pretenția lor este că această jumătate din țările lumii ar trebui să-i fie recunoscătoare URSS. Întrucât nostalgia ține de sfera emoțională, pot fi înțelese regretele pentru anumite aspecte ale vieții în cadrul URSS. Totuși, de dragul adevărului, atitudinile emoționale trebuie echilibrate prin intermediul abordărilor raționale, bazate pe fapte istorice concrete.

Este bine știut că procesele firești se desfășoară de o manieră evolutivă. Atunci când se destramă imperiile, în locul lor, în mod firesc, apar noi structuri statale, mai multe sau mai puține. Pentru aceasta nu e nevoie de eforturi speciale ale defunctelor imperii, este suficient ca acestea să se prăbușească. Natura nu suportă deșertăciune și, de aceea, cele șase state apărute, de exemplu, în Balcani, după dezintegrarea Iugoslaviei, nu au de ce să-i fie recunoscătoare fostei federații din care au făcut parte. Dimpotrivă, ne convingem de contrariu – până în prezent există resentimente periculoase, care se manifestă în raporturile dintre foștii subiecți ai Iugoslaviei. Aceiași situație, de fapt mult mai periculoasă, o avem și ca urmare a destrămării URSS. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, după 30 de ani de la destrămarea URSS, reconfirmă că destrămarea imperiilor comportă riscuri, deopotrivă imediate și amânate.

Din cele expuse mai sus, ne convingem că pretențiile propagandiștilor nostalgici că state, precum Finlanda, Polinia, Estonia, Letonia și Lituania etc., ar trebui să recunoscătoare URSS pentru existența lor, sunt absolut nefondate. În primul rând, statele menționate și-au constituit sau reconstituit statalitatea în contextul Primului Război Mondial (PRM), odată cu destrămarea a patru imperii – German, Austro-Ungar, Rus și Otoman, implicate în acel război. În al doilea rând, statele menționate și-au proclamat independența de-a lungul perioadei 1917-1918, adică cu aproximativ 4 ani înaintea constituirii propriu-zise a URSS, la 30 decembrie 1922. În al treilea rând, nici vorbă nu poate fi despre manifestarea bunăvoinței bolșevicilor. Adevărul e că, după puciul din noiembrie 1917, Rusiei bolșevice, la conferința din 22 decembrie 1917, i-a fost impusă retragerea de pe teritoriile fostului imperiu țarist, unde ulterior s-au constituit sau reconstituit statele menționate: „Rusia să ia act de declarațiile care exprimă voința popoarelor care locuiesc în Polonia, Lituania, Kurlandia, părți ale Estlandei și Livoniei, cu privire la dorința lor de independență statală completă și de separare de Rusia”. Așadar, ca să fie foarte clar, abia peste 9 zile după conferința menționată, la 31 decembrie 1917, liderul bolșevic, Vladimir Lenin, a semnat decretul privind recunoașterea independenței Finlandei, care fusese proclamată la 6 decembrie 1917.

Cui ar trebuie să-i fie recunoscătoare statele somate de propagandiștii nostalgici?

Pentru a înțelege cui totuși ar trebui să le fie recunoscătoare statele apărute în urma dezintegrării imperiului țarist, propagandiștii nostalgici ar trebui să-și amintească despre semnarea, la 3 martie 1918, a Tratatului de pace între Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia (puterile centrale), pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte. Ei ar trebui să-și amintească și despre explicațiile propagandei sovietice și a celei putiniste privind necesitatea acceptării păcii obscene de la Brest? Asta ar fi suficient pentru a ajunge la concluzia că noile state, apărute pe ruinele celor patru imperii, nu au avut și nu au niciun motiv să-i fie recunoscătoare Rusiei, în orice formulă statală s-ar prezenta aceasta.

Dacă s-ar insista, totuși, pe necesitatea exprimării recunoștinței față de vreun binevoitor, atunci acesta ar trebuie, probabil, să fie președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Woodrow Wilson. Anume el, la aproximativ un an de la intrarea SUA în război, a emis, la 8 ianuarie 1918, cele 14 teze privind ordinea mondială postbelică, bazată pe dreptul popoarelor la autodeterminare si aplicarea principiului naționalităților. Apropo, tezele lui Wilson se refereau, inclusiv la Rusia sovietică – considerată încă o mare putere, trebuie să fie atrasă în rândul națiunilor doritoare de pace, să fie supusă și ea programului de pace și să colaboreze cu națiunile libere pentru menținerea păcii și a stabilității politice internaționale.

Așadar, noua ordine postbelică, foarte defectuoasă, a fost construită inclusiv în baza principiului naționalităților și a altor teze wilsoniene, fiind instituționalizată în ceea ce fusese, în perioada 1920-1946, Liga Națiunilor. Este de remarcat că Germania a părăsit Liga Națiunilor în 1933, imediat după accederea naziștilor la guvernare, iar URSS a fost exclus din această organizație la 14 decembrie 1939, în urma punerii în aplicație, de comun acord cu Germania nazistă, a Protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Moldotov. În conformitate cu prevederile Protocolului secret, URSS a: 1) agresat Finlanda; 2) invadat și împărățit Polonia cu Germania nazistă, organizând cu această ocazie o paradă militară comună în orașul Brest, unde fusese semnată pacea obscenă; și 3) anihilat statalitatea Estoniei, Letoniei și Lituaniei, încorporându-le în URSS.

Actualmente, pentru faptele menționate mai sus, propagandiștii comuniști din Republica Moldova insistă că statele menționate ar trebui să fie recunoscătoare URSS pentru că și-ar fi dobândit statalitatea?! Evenimentele istorice arată că fostele provincii ale imperiului țarist nu-și datorează statalitatea bunăvoinței URSS. Ele au luptat cum au putut pentru a se desprinde, atât de imperiul țarist, cât și de cel sovietic.  

Ce-i datorează URSS-ului Ucraina și Republica Moldova?

Ucraina, din păcate, nu a avut norocul Finlandei, deși Tratatul de Pace de la Brest prevedea în mod expres că: “Rusia se angajează să încheie imediat pacea cu Republica Populară Ucraineană și să recunoască tratatul de pace dintre acest stat și puterile alianței cvadruple. Teritoriul Ucrainei este imediat curățat de trupele rusești și de Garda Roșie. Rusia încetează orice agitație sau propagandă împotriva guvernului sau instituțiilor publice ale Republicii Populare Ucrainene”. Intrarea SUA în război de partea Antantei și propaganda bolșevică pe teritoriul puterilor centrale au determinat înfrângerea acestora din urmă, și pecetluind soarta Tratatului de la Brest.

Actualmente, în condițiile agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, contează că aceasta din urmă nu a fost concepută de Lenin și Troțkii, așa cum declară președintele Vladimir Putin și propaganda putinistă, ci și-a declarat independența la 24 ianuarie 1918. Asta s-a întâmplat ca urmare a dizolvării de către bolșevici a Adunării Constituante și declanșarea războiul civil. Ceea ce a făcut Lenin a fost să recunoască, la 24 februarie 1918, în cadrul ședinței plenare a Comitetului Executiv Central al Rusiei că „nu avem altă opțiune decât să acceptăm condițiile”, impuse de Germania, cu speranța că „aliatul nostru, proletariatul internațional ne va veni în ajutor”. La adoptarea condițiilor germane, 116 membri au votat pentru, 84 – împotrivă, 26 s-au abținut. Așa a fost și nu cum declară propagandiștii. Nenorocul Ucrainei i se datorează și legendarului, dar naivului Batyka Mahno, care a împiedicat armatele lui Denikin să cucerească Moscova pentru a pune capăt bolșevismului. Drept mulțumire, ceva mai târziu, bolșevicii au atacat și distrus detașamentele lui Mahno, acesta din urmă văzându-se nevoit să emigreze.

În privința Republicii Moldova speculațiile propagandiștilor sunt mai nuanțate, aceștia atribuindu-i URSS meritul statalității moldovenești. De fapt, după puciul bolșevic, Basarabia a urmat același comportament ca și Ucraina, evident, până într-un anumit punct. Contează că proclamarea de către Sfatul Țării, la 24 ianuarie 1918, a independenței Republicii Democrate Moldovenești este absolut legitimă. La fel de legitimă este și proclamarea, la 27 martie 1918, a unirii Basarabiei cu România. Aceasta fiindcă Sfatul Țării avea, practic, același statut și același grad de legitimitate, ba chiar un grad mai înalt, decât congresul sovietelor bolșevizate ale muncitorilor și soldaților din Rusia, care au susținut puciul bolșevic din octombrie 1917.  

Analogii periculoase  

Elanul propagandistic al nostalgicilor ar trebui să ne motiveze să găsim soluții pentru pretențiile imperialiste și politicile de contestare a așa-ziselor cadouri ale poporului rus pentru fostele republici sovietice. Retorica și acțiunile elitelor rusești și a propagandiștilor ar trebui să ne pună în gardă. Potrivit logicii lor, Austria, de exemplu, ar trebui privită drept un fel de anti-Germanie. În acest sens, există asemănări între anschluss-ul Austriei, în martie 1938, și ceea ce intenționează să facă Rusie în raport cu Ucraina, după declanșarea operațiunii militare speciale în februarie 2022. Dacă Ucraina este declarată drept o anti-Rusie, atunci de ce nu am admite că, de dragul unor jocuri geopolitice, nu s-ar găsi susținători ai ideii că Republica Moldova este un fel de anti-Românie etc.?

Ceea ce contează actualmente, în contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei, este că propagandiștii și sfătuitorii președintelui Vladimir Putin insistă pe recucerirea statelor ale căror teritorii au fost parte a imperiului țarist sau al URSS. În acest sens, se invocă renunțarea la așa-zisa pace obscenă, care s-a instaurat pe continentul european după pierderea de către URSS a războiului rece. Agresiunea împotriva Ucrainei și ceea ce va urma trebuie privite prin această prismă. 

Speculațiile propagandiștilor pe marginea nostalgiilor după defunctul imperiu sovietic reprezintă o încercare de justificare a politicilor promovate de URSS, dar și a politicilor agresive ale Rusiei putiniste. Cronologia evenimentelor istorice ne confirmă că nu există niciun temei pentru ca statele independente, constituite în urma disoluției imperiului țarist și a celui sovietic, să le datoreze ceva acestora. De aceea, este important ca statele apărute după disoluția imperiului să-și poată croi nestingherit propria cale de dezvoltare. 

Sursa IPN.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Tue
4
Wed
2
Thu
2
Fri
1
Sat
2
Arhivă Radio Chișinău