Facebook va lua noi măsuri împotriva dezinformării chiar înaintea alegerilor din SUA din 2020

  • 22 Octombrie 2019 10:20
Facebook va lua noi măsuri împotriva dezinformării chiar înaintea alegerilor din SUA din 2020

Facebook a anunțat luni că va lua noi măsuri pentru combaterea dezinformării înaintea alegerilor prezidențiale ce urmează să aibă loc în Statele Unite în 2020, potrivit Reuters.

Anunțul a fost făcut în aceeași zi cu anunțarea ștergerii unor conturi de Instagram din Rusia care vizau alegători americani.

Astfel, Facebook a anunțat că va crește transparența prin măsuri cum ar fi afișarea unor informații suplimentare despre deținătorii paginilor de Facebook și va eticheta într-un mod mai vizibil conținutul raportat ca fiind fals.

Compania americană a fost criticată în ultimele săptămâni din cauza politicii sale de a excepta de la verificări reclamele postate de către politicieni. Săptămâna trecută, directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a apărat această politică, susținând că rețelele sociale au creat canale noi de comunicare, iar acestea nu ar trebui să fie limitate sau închise.

Luni, Facebook a anunțat că va interzice reclamele plătite care îi încurajează pe cetățenii americani să nu voteze. Mark Zuckerberg a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că măsurile privind dezinformarea pe această rețea socială se vor aplica și reclamelor postate de către politicieni.

Recent, Facebook, Twitter și YouTube au fost criticate după ce au permis publicarea unor reclame ale presei de stat din China, în care erau criticați protestatarii din Hong Kong.

Luna aceasta, comisia din Senatul american care anchetează implicarea Rusiei în cadrul alegerilor prezidențiale din 2016 a anunțat că propaganda pro-Kremlin a devenit mai intensă pe rețelele sociale după acel scrutin.

„Concluzia este că alegerile s-au schimbat semnificativ din 2016, iar Facebook s-a schimbat și el. Ne confruntăm cu atacuri din ce în ce mai sofisticate din state precum Rusia, Iran și China, dar sunt încrezător că suntem mai bine pregătiți”, a declarat Zuckerberg.

Printre măsurile anunțate de către companie se numără și introducerea unui instrument care va contoriza cheltuielile făcute de fiecare candidat pentru promovarea pe Facebook.

De asemenea, compania plănuiește să protejeze mai bine conturile de Facebook și Instagram ale candidaților, oficialilor și echipelor acestora prin intermediul unui program numit Facebook Protect. Celor înscriși în acest program li se va solicita o autentificare în doi pași, iar conturile lor vor fi monitorizate pentru a identifica posibile semne ale unor atacuri cibernetice.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău