Facebook îi va plăti cu 52 de milioane de dolari pe moderatorii de conținut care au dezvoltat traume

  • 13 Mai 2020 14:05
Facebook îi va plăti cu 52 de milioane de dolari pe moderatorii de conținut care au dezvoltat traume

Facebook a acceptat să plătească 52 de milioane de dolari moderatorilor de conținut care au dezvoltat probleme de sănătate mintală din cauza serviciului, relatează miercuri Agerpres.

Angajații afectați vor primi până la 50.000 de dolari pentru costul tratamentului dacă sunt diagnosticați cu o afecțiune, precum tulburarea de stres post-traumatic, au declarat marți avocații reclamanților.

Moderatorii de conținut pentru rețeaua de socializare trebuie să vizualizeze periodic imagini care conțin scene de violență și abuz.

Ei sunt adesea angajați prin intermediul contractorilor, mai degrabă decât direct de către Facebook. 

În toamna anului 2018, un fost moderator de conținut a dat în judecată Facebook, susținând că a dezvoltat tulburare de stres post-traumatic după nouă luni de verificare a conținutului rețelei.

Acordul, care trebuie aprobat de un judecător, se aplică unui număr de peste 10.000 de persoane din California, Texas, Arizona și Florida care au lucrat pentru Facebook din 2015.

Suma minimă acordată unui moderator este de 1.000 de dolari.

Facebook a anunțat în cadrul acordului că va lua și alte măsuri pentru a proteja sănătatea mintală a moderatorilor săi de conținut. Sunetul va fi dezactivat în mod implicit la videoclipuri, iar acestea vor fi vizualizate în alb și negru.

Cei care depun cereri pentru astfel de joburi vor fi supuși unor verificări speciale pentru a li se testa rezistența la factorii perturbatori care pot afecta sănătatea mintală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:6,17 m/s
Fri
0
Sat
1
Sun
3
Mon
2
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău