Ex-vicepremier pentru reintegrare: Formatul de negocieri 5+2 este nici viu, nici mort

  • 20 Iulie 2022 07:58
Ex-vicepremier pentru reintegrare: Formatul de negocieri 5+2 este nici viu, nici mort

Formatul de negocieri 5+2 este nefuncțional, iar în condițiile războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, este de neconceput că cele două state se vor așeza la aceeași masă în cadrul acestui format. O spune fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea. În același timp, expertul Watchdog Valeriu Pașa se arată convins că pretinsele autorități din stânga Nistrului nu-și doresc o eventuală implicare a Republicii Moldova în război prin intermediul regiunii transnistrene, întrucât acest lucru ar pune în pericol afacerile elitei economico-politice de la Tiraspol, notează IPN.

Valeriu Pașa spune că liderii de la Tiraspol nu-și doresc escaladarea situației din Ucraina, iar preluarea controlului regiunii separatiste de către forțele ruse ar însemna o înlăturare de la putere a actualilor conducători din stânga Nistrului.

„Reprezentanții puterii nelegitime de la Tiraspol sunt exponenții unui grup de bussines, care au făcut afaceri uneori legale, alteori ilegale din însăși existența acestei regiuni separatiste. Ei au nevoie de liniște pentru că banii iubesc liniștea. Grupul Sheriff are nevoie de menținerea unui status quo, redeschiderea frontierelor ca să meargă în continuare afacerile, contrabanda, exporturile din întreprinderile pe care le controlează. Ei își dau seama, văzând și exemplul regiunilor separatiste din estul Ucrainei, că odată instaurat controlul Federației Ruse, rușii scapă repede de elitele locale, de elitele de afaceri, dar și de elitele politice. Federația Rusă nu are nevoie de elita politico-economică din regiunea transnistreană și dacă Rusia și-ar instaura un control direct în regiune, nimeni din actualii conducători de la Tiraspol nu se va mai regăsi în planurile Rusiei”, a spus expertul comunității Watchdog, Valeriu Pașa, în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.

În același timp, fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că, în prezent, Chișinăul și Tiraspolul reușesc să se înțeleagă pe aspecte tehnice în format 1+1. Reanimarea formatului de negocieri 5+2 este imposibilă pe perioada războiului, spune ex-vicepremierul.

„Problema fermierilor, a școlilor cu predare în limba română, activitatea uzinei metalurgice și alte aspecte se rezolvă aici, la direct, cu medierea OSCE. Formatul 5+2 este o platformă unde se discută la un nivel mai înalt. Acum acest format nu este nici viu, nici mort. Atât timp cât merge războiul este imposibil să ne imaginăm că Federația Rusă și Ucraina s-ar așeza la o masă de negocieri. Pe de altă parte, ar fi inoportună inițiativa de revizuire a formatului. Acum există formate și aici, pe loc. Au loc grupuri sectoriale, trebuie să se lucreze”, a spus ex-vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea.

Formatul de negocieri 5+2 include Chișinăul și Tiraspolul drept părți implicate în conflict. OSCE, Federația Rusă și Ucraina au statut de mediatori, iar Uniunea Europeană și SUA au statut de observatori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău