Extinderea colaborării moldo-române în domeniul cercetării și inovării, discutată la Chișinău
-
11 Iunie 2018 18:06
Ministra Tineretului și Sportului din România Ioana Bran și deputații Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul de la Chișinău au avut luni, 11 iunie, o întrevedere la care au discutat despre perspectiva de dezvoltare a domeniului tineret și sport în Republica Moldova, bunele practici existente, precum și diversificarea relațiilor dintre cele două state, anunță un comunicat al Legislativului.
Alt subiect abordat a ținut de stabilirea unui plan de acțiuni de cooperare comună între ministerele din cele două țări. La fel, s-a discutat despre încheierea unui Acord de colaborare între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Academia Română în vederea extinderii în continuare a colaborării și consolidarea legăturilor în toate domeniile cercetării și inovării, precum și implementarea realizărilor științifice în domeniile de interes comun.
La întrevedere au fost prezenți deputații Nicolae Juravschi, Maria Ciobanu, Lilian Carp și președintele Comisiei Vladimir Hotineanu.
Membrii Comisiei s-au arătat interesați de experiența României în dezvoltarea cercetărilor și studiilor pe componenta de tineret, organizarea acțiunilor comune precum ar fi tabere și școli de vară, conferințe, schimburi de tineret, instruiri etc.