EXPOZIȚIE de pictură în incinta Casei Guvernului (FOTO)

  • 28 Iulie 2016 18:45
EXPOZIȚIE de pictură în incinta Casei Guvernului (FOTO)

O expoziție de pictură a fost vernisată joi, 28 iulie, în incinta Casei Guvernului.

Evenimentul deschide seria de manifestări organizate de Ministerul Culturii cu ocazia aniversării la 27 august a unui sfert de secol de independență a Republicii Moldova.

Fericirea, dragostea, indiferența sunt câteva dintre emoțiile redate în cele 20 de picturi realizate în acrilă, ulei și cafea, adunate în expoziția cu genericul ”Emoții” care a fost vernisată în holul de la intrarea centrală în Casa Guvernului de la Chișinău.

Expoziția semnată de tânăra artistă Nicoleta Vacaru, deschide seria de acțiuni și manifestări organizate de Ministerul Culturii cu prilejul aniversării a unui sfert de secol de independență a Republicii Moldova. Nicoleta ne-a mărturisit cum se simte ca artist la cei 25 de ani ai săi, care coincid cu cei 25 de ani de independență.

”Cred că ești matură, când tu știi sigur ce vrei să faci și unde vrei să ajungi”, a mărturisit Nicoleta Vacaru.

Nicoleta și-ar dori totuși ca artiștii din Republica Moldova să aibă și mai multă libertate.

”Un artist să aibă posibilitatea să zboare unde vrea el și să expună în orice colț de lume. De la Uniunea Sovietică a rămas totuși așa o moștenire ca totul să se facă în țară. Ar trebui totuși cât mai mult să mergem în afară. Arta are șansă peste hotare”, a declarat Nicoleta Vacaru.

Arta are nevoie de susținere din partea statului, este de părere Directorul Muzeului Național de Artă, Tudor Zbârnea, care speră ca această tânără artistă să expună și în incinta instituției pe care o conduce.

”Dacă vom ști să gestionăm procesul și să revigorăm Moldova în spațiul universal va putea intra doar cu un nivel foarte înalt al prestărilor noastre. Avem deja exemple de tineri interpreți care evoluează pe marile scene ale lumii”, a constatat Tudor Zbârnea.

Vernisarea unei expoziții în incinta Guverului este un eveniment în premieră potrivit Ministrului Culturii Monica Babuc.

”Trebuie să facem un fel de echilibru între emoții și funcționare foarte precisă, tocmai de accea considerăm binevenit să organizăm în holul edificiului Guverului, expoziții de artă plastică, concerte de muzică camerală, simfonică și  populară, care, încă o dată, vor demonstra că și aici, în Guvern, cultura își are locul său și este la ea acasă”, a declarat Monica Babuc.

La 27 august 2016 se împlinesc 25 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:5,14 m/s
Sun
6
Mon
6
Tue
4
Wed
5
Thu
7
Arhivă Radio Chișinău