Exporturile de gaze ale Gazprom au fost în 2022 la cel mai scăzut nivel din acest secol. În prezent gazele rusești reprezintă mai puțin de 10% din importurile de gaze ale statelor UE
-
28 Decembrie 2022 19:13
Exporturile de gaze ale grupului rus Gazprom către principalele sale piețe externe aproape s-au înjumătățit în 2022, atingând cel mai scăzut nivel de la începutul secolului, în condițiile în care livrările în Europa au fost reduse semnificativ după invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Gigantul controlat de statul rus a extras în acest an 412,6 miliarde metri cubi de gaze, cu 20% mai puțin decât în 2021, din care 100,9 miliarde metri cubi au fost destinați exportului, a declarat miercuri directorul general Alexey Miller, în conferința de presă de la final de an.
Este vorba de o scădere a exporturilor cu 46% comparativ cu 2021. „Țin să subliniez că 2022 a fost un an foarte, foarte dificil”, a spus Alexey Miller, menționând în special „schimbările radicale de pe piețele de energie”, care au apărut ca urmare a sancțiunilor internaționale impuse Moscovei, ca represalii la intervenția militară în Ucraina.
În 2021, Rusia a fost, prin Gazprom, cel mai mare exportator mondial de gaze naturale și principalul furnizor al Uniunii Europene, însă, între timp, cele 27 de state membre UE și-au redus semnificativ importurile din Rusia, astfel că în prezent gazele rusești reprezintă mai puțin de 10% din importurile de gaze ale statelor UE, potrivit Comisiei Europene.
Gazprom nu a oferit cifre privind exporturile sale în fiecare țară în parte. În acest moment gazele naturale rusești ajung în Europa printr-unul dintre punctele de la frontiera Rusiei cu Ucraina, precum și printr-o ramură a conductei TurkStream, care trece prin Turcia, Serbia și Ungaria.
În paralel, Gazprom și-a majorat treptat livrările de gaze spre China, astfel că în luna decembrie volumul livrărilor zilnice a depășit nivelurile prevăzute în contract, iar în unele zile au fost atinse chiar valori record.