Exportatorii vor putea exporta mai ușor prune în Canada

  • 19 Septembrie 2018 15:33
Exportatorii vor putea exporta mai ușor prune în Canada

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat că agenții economici care intenționează să comercializeze prune în Canada nu au nevoie de permis special pentru export de la instanțele de stat. ANSA nu va întocmi liste pentru export (cum se procedează în cazul cu exportul în Federația Rusă), transmite MOLDPRES.

Exportatorii urmează să identifice de sine stătător potențialii cumpărători din Canada, pentru a stabili cu ei condițiile de livrare a prunelor, susțin surse din cadrul instituției.

Pentru exportul prunelor în Canada, agentul economic are nevoie de Certificatul fitosanitar pentru lotul de produs exportat, act de înregistrare de către ANSA a livezii, a unității de ambalare a prunelor și efectuarea inspecției fitosanitare în livadă în perioada de vegetație a organismelor dăunătoare.

În procesul inspecției vizuale înainte de export  agentul economic va prezenta controlul la 2% de fructe din lot. Prelevarea mostrelor se va efectua într-un mod reprezentativ pentru fiecare producător/soi/livadă.

“Trasabilitatea trebuie să fie menținută pe tot parcursul de producere, depozitare, ambalare și livrare a prunelor, iar pentru ambalare va fi utilizat doar material nou. Totodată, eticheta va include sintagma "aprobată pentru Canada", indică Direcția protecția și sănătatea plantelor a Agenției.

Agenția Națională pentru Securitatea Alimentelor a desfășurat timp de mai bine de un an negocieri privind accesul prunelor moldovenești pe piața canadiană. În urma acestor tratative a fost obținut dreptul de export al acestui produs, începând cu 1 octombrie 2018.

Sursa: Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:9,77 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău