Explozii auzite la Kiev și în alte localități, în primele ore ale noului an. Zelenski: Anul 2023 va fi anul victoriei în războiul împotriva Rusiei

  • 01 Ianuarie 2023 09:48
Explozii auzite la Kiev și în alte localități, în primele ore ale noului an. Zelenski: Anul 2023 va fi anul victoriei în războiul împotriva Rusiei

Numeroase explozii au fost auzite la Kiev și în alte localități din Ucraina, iar sirenele de raid aerian s-au auzit în toată țara, în primele ore după intrarea în Anul Nou, relatează AFP. Administrația militară a orașului Kiev a anunțat că 23 de „obiecte aeriene” lansate de Rusia au fost distruse.

Atacurile au venit la câteva minute după mesajul de Anul Nou al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, scrie G4Media.

Au existat, de asemenea, rapoarte neoficiale despre explozii în regiunea de sud a Hersonului și în regiunea de nord a Jîtomir.

Anul 2023 va fi anul victoriei în războiul împotriva Rusiei, a proclamat președintele ucrainean Volodimir Zelenski încurajându-și compatrioții și îndemnându-i să fie uniți într-un mesaj emoționant transmis cu ocazia Anului Nou, după cele zece luni în care țara se află în război, relatează News.ro.

„Anul acesta a început pe 24 februarie. Fără prefețe și preludii. Devreme. La ora 4. Era întuneric. Era gălăgie. A fost greu pentru mulți și înspăimântător pentru unii. Au trecut 311 zile. Încă poate fi întuneric, gălăgie și complicat pentru noi. Dar cu siguranță nu ne va mai fi niciodată frică. Și nu ne va fi niciodată rușine. A fost anul nostru. Anul Ucrainei. Anul ucrainenilor”, a proclamat președintele.

„Ne-am trezit pe 24 februarie. Într-o altă viață. Fiind un alt popor. Alți ucraineni. Primele rachete au distrus, în sfârșit, labirintul de iluzii. Am văzut cine ce era. De ce sunt capabili prietenii și dușmanii și, cel mai important, de ce suntem capabili noi”, a continuat Zelenski.

„Am depășit panica. Nu am fugit, ci ne-am unit. Am depășit îndoielile, disperarea și frica. Am crezut în noi înșine și în puterea noastră”, a arătat Zelenski.

„Acest an poate fi numit un an de pierderi pentru Ucraina, pentru întreaga Europă și pentru întreaga lume. Dar este greșit. Nu ar trebui să spunem asta. Nu am pierdut nimic, ci ne-a fost luat. Ucraina nu și-a pierdut fiii și fiicele – aceștia au fost luați de criminali. Ucrainenii nu și-au pierdut casele – acestea au fost distruse de teroriști. Nu ne-am pierdut pământurile – au fost ocupate de invadatori. Lumea nu a pierdut pacea – Rusia a distrus-o”, a punctat liderul ucrainean.

„Acest an ne-a lovit în inimă. Am plâns cu toate lacrimile. Toate rugăciunile au fost spuse. 311 zile. Avem ceva de spus despre fiecare minut”, a adăugat Zelenski, trecând apoi în revistă cele mai dure episoade ale războiului și spunând că toate locurile unde au fost comise crime de război sunt imposibil de uitat. „Și e imposibil să ierți. Dar este posibil să câștigi”, a adăugat el.

„Ne-am ridicat în picioare pentru că a existat ceva care ne-a făcut să mergem mai departe: spiritul nostru”, le-a spus Zelenski compatrioților, reamintindu-le apoi momentele care au însemnat victorii pentru ucraineni: apărarea Kievului, Harkov, Mikolaiv, Ceornobaivka, Insula Șerpilor, HIMARS, podul Antonivski, podul Crimeea, Neptun, crucișătorul Moskva, Izium, Balaklia, Kupiansk, Herson. „Și ne rugăm ca să fie Kreminna și Svatove, Melitopol, tot Donbasul, Crimeea”, a completat el.

„Vreau să vă spun tuturor: Ucraineni, sunteți incredibili! Vedeți ce am făcut și ce facem! Cum ne-am sprijinit unii pe alții și statul. Toată lumea este importantă în război. Cine deține o armă, volanul unei mașini, cârma unei nave sau a unui avion, un bisturiu sau un indicator. Oricine se află în spatele unui laptop, cine conduce o combină, un tren. Cine se află la un baraj rutier și la o centrală electrică. Jurnaliști și diplomați, lucrători de utilități și salvatori. Toți. Cine lucrează. Cine studiază la o universitate sau la o școală. Și chiar și cei care abia învață să meargă”, și-a încurajat președintele compatrioții.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:56 %
Vint:5,14 m/s
Sun
4
Mon
5
Tue
5
Wed
5
Thu
6
Arhivă Radio Chișinău