Explozie în Beirut | Pentru prima dată, Libanul s-a referit la ipoteza „atacului extern”
-
07 August 2020 20:09
Președintele libanez Michel Aoun a adus în discuție, vineri, ipoteza unui atac extern pentru a explica dezastrul produs de exploziile de marți din portul Beirut, o ipoteză care în primă fază fusese menționată și de președintele Donald Trump. Michel Aoun, președintele Libanului, nu exclude posibilitatea ca dezastrul din Beirut să fi fost provocat de o rachetă sau o bombă. „Investigăm inclusiv această variantă”, le-a declarat el jurnaliștilor, în ziua în care bilanțul morților în urma tragediei a depășit 150.
Este pentru prima dată când un oficial libanez avansează ipoteza unei intervenții externe care să fi provocat această explozie, până în prezent fiind evocată doar pista unui accident.
Michek Aoun a declarat vineri că explozia devastatoare produsă marți în portul Beirut este rezultatul „fie al unei neglijențe, fie al unei intervenții străine”, transmite AFP, preluată de Agerpres. „Este posibil să fi fost cauzată de neglijență sau de o acțiune externă, cu o rachetă sau o bombă”, a declarat șeful statului libanez în timpul unei întâlniri cu presa.
Președintele libanez, în vârstă de 85 de ani, a mai spus că i-a cerut personal președintelui francez Emmanuel Macron, venit joi la Beirut, să furnizeze autorităților libaneze imagini aeriene pentru a determina dacă în acel moment avioane sau rachete pătrunseseră în spațiul aerian al Libanului. „Dacă francezii nu au aceste imagini disponibile, le vom solicita altor țări”, a completat Michel Aoun, un președinte criticat intens de populație, care denunță incompetența autorităților și corupția.
Deflagrațiile provocate de explozia a circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de șase ani în condiții necorespunzătoare în portul capitalei libaneze s-a soldat cu 157 de morți și circa 5.000 de răniți, conform ultimului bilanț provizoriu, iar sute de mii de locuitori ai orașului parțial devastat au rămas fără adăpost. În plus față de nitratul de amoniu, procurorul militar libanez care investighează cazul a declarat că în acel loc se aflau și alte materiale puternic inflamabile.