EXPERȚII, despre o nouă rundă de discuții privind compromisul negocierilor în formatul 5+2: Chișinăul ar putea merge la cedări în detrimentul intereselor R.Moldova

  • 16 Decembrie 2019 14:18
EXPERȚII, despre o nouă rundă de discuții privind compromisul negocierilor în formatul 5+2: Chișinăul ar putea merge la cedări în detrimentul intereselor R.Moldova

Vicepremierul pentru Reintegrare Alexandru Flenchea se întâlnește astăzi, într-o nouă rundă de discuții, cu pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, pentru a încerca să definitiveze și să ajungă la un compromis în privința protocolului negocierilor în formatul 5+2 din luna octombrie de la Bratislava. Experții de la Chișinău exprimă însă îngrijorări că autoritățile de la Chișinău ar putea merge la cedări în detrimentul intereselor Republicii Moldova. Cu detalii, Cornel Ciobanu.

Alexandru Flenchea a declarat într-o scurtă conferință de presă, cu puțin timp înainte de începerea discuțiilor că aceasta va fi probabil ultima încercare de a conveni textul final al protocolului negocierilor. El a menționat că este vorba despre un singur punct asupra căruia părțile nu au ajuns la un numitor comun.

„Rămâne un singur un singur punct necoordonat și vom încerca astăzi să găsim un compromis pe marginea acestui document. În cazul în care aceasta se va întâmpla, OSCE va depune eforturile organizatorice ca să reușim să-l semnăm până la începutul sărbătorilor de iarnă.”

Alexandru Flenchea a mai declarat că va discuta cu Vitali Ignatiev, indiferent de rezultatele negocierilor pe marginea proiectului protocolului și alte subiecte precum respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, situația școlilor cu predare în limba română, problemele fiscale și vamale.

Analistul politic Ion Tăbârță exprimă însă îngrijorări în privința unor cedări prea mari din partea Chișinăului, într-un context nefavorabil atât pe plan internațional, când se pun presiuni asupra Ucrainei, dar și politic intern, având în vedere că la Chișinău se află la guvernare un partid care s-a pronunțat anterior în favoarea federalizării Rep. Moldova.

„Ceea ce se întâmplă acum referitor la problematica transnistreană este clar conectat la negocierile referitoare la Ucraina. A doua premisă este cea internă și anume că avem o guvernare pro-rusă care nu o dată s-a pronunțat pentru soluționarea conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova.”

Amintim că la runda de negocieri în formatul 5+2 de la Bratislava, desfășurată la 9-10 octombrie, părțile nu au putut ajunge la un numitor comun pentru a semna protocolul. Potrivit Chișinăului, problema a constat în stabilirea priorităților pe termen scurt. Ulterior, Alexandru Flenchea a anunțat că președintele în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, FrancoFrattini a propus o formulă de compromis pentru protocolul rundei de negocieri, agreată de autoritățile Rep. Moldova care sunt gata să semneze documentul respectiv. El a evitat însă să precizeze în ce constau aceste propuneri, spunând că va reveni cu detalii după încheierea discuțiilor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău