Experții avertizează că poluarea din aer poate crește rata mortalității Covid19
-
17 Martie 2020 19:50
Daunele provocate sănătății oamenilor de expunererea prelungită la poluarea din aer în orașe ar putea crește rata mortalității în cazul infectării cu noul coronavirus, avertizează experții citați de publicația The Guardian, preluate de Agerpres.
Aerul poluat duce la afecțiuni respiratorii și probleme cardiovasculare, fiind responsabil de aproximativ 8 milioane de victime în fiecare an. Această situație preexistentă înseamnă că infecțiile respiratorii, precum noul coronavirus, ar putea avea un impact mai mare asupra locuitorilor din marile orașe sau a celor expuși la gaze toxice.
Cu toate acestea, restricțiile dure aplicate în China - locul unde a pornit epidemia, și în Italia - cea mai afectată țară din Europa, au dus la o scădere a poluării aerului pentru că producția industrială s-a redus iar pe străzi circulă mai puține mașini.
Un calcul preliminar efectuat de un expert american sugerează că este posibil să fi fost evitate zeci de mii de decese premature datorită aerului mai curat în China. Experții atenționează totuși că pandemia nu poate fi considerată ca având un impact pozitiv asupra reducerii poluării și că este prea devreme ca să fie efectuate cercetări reprezentative.
În timp ce poluarea din orașe a scăzut în țările dezvoltate, în țările în curs de dezvoltare, precum India, a atins niveluri toxice.
"Pacienții cu boli cronice de plămâni și probleme cardiovasculare cauzate sau agravate de expunerea prelungită la poluare sunt tot mai puțin capabili să lupte împotriva infecțiilor pulmonare și este probabil să moară. Aceste este probabil să fie și cazul Covid19", a declarat Sara De Matteis de la Universitatea din Cagliari. "Prin reducerea poluării îi putem ajuta pe cei mai vulnerabili în lupta împotriva acestei dar și viitoarelor pandemii".
Există dovezi din timpul ultimelor epidemii de coronavirus că cei expuși la poluare prezintă risc sporit. Cercetătorii care au analizat epidemia de SARS din China (2002-2003) au descoperit că oamenii infectați care locuiau în zone poluare prezentau risc dublu de deces față de cei din zone mai puțin poluate.
Oamenii de știință care au cercetat epidemia MERS (Arabia Saudită - 2012) au arătat că fumătorii erau predispuși că contacteze boala și aveau risc crescut de deces. Primele teste asupra Covid19 sugerează că fumătorii și foștii fumători sunt predispuși la boală. Diferența este că Covid 19 pare să aibă o rată a mortalității mai scăzută decât SARS sau MERS.
"Având în vedere ceea ce știm, este foarte probabil ca cei expuși la poluare și fumătorii să se comporte mai rău în cazul infectării cu noul coronavirus decât cei care respiră aer curat și nu fumează", a declarat Aaron Bernstein, profesor la Harvard, pentru Washington Post.
În nordul Italiei, zona cea mai afectată ce epidemie, s-a constatat o reducere a poluării din aer. O reducere consistentă s-a înregistrat și în China după 25 ianuarie, când au intrat în vigoare restricții pentru evitarea răspândirii noului virus. Nivelul de poluare cu particule PM 2.5 a scăzut cu 25%, în timp ce emisiile de dioxid de azot, produse în principal de mașinile diesel, au scăzut cu 40%.
Sursa:DIGI24