Experți și lideri ai opoziției, îngrijorați de modul de finanțare a partidelor: „CEC nu își face treaba” (Anticorupție)

  • 20 Decembrie 2017 11:29
Experți și lideri ai opoziției, îngrijorați de modul de finanțare a partidelor: „CEC nu își face treaba” (Anticorupție)

Finanțarea partidelor politice reprezintă una dintre cele mai importante probleme ale Republicii Moldova, consideră experții și liderii formațiunilor din opoziție care au participat marți, 19 decembrie, la clubul jurnaliștilor de investigații. Potrivit lor, singura soluție pentru a determina autoritățile să facă modificări în lege, prin care să asigure mai multă transparență și corectitudine în modul de finanțare a partidelor, ar fi creșterea presiunii din partea societății civile și a partenerilor externi.

„Există permanent probleme legate de finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Am constatat că pe măsură ce jurnaliștii descoperă schemele dubioase de finanțare a campaniilor electorale, se schimbă tacticile. Dacă anterior am descoperit că unii sponsori făceau donații mult peste veniturile lor, am văzut că ulterior aceștia și-au corectat comportamentul și s-au încadrat deja în limitele veniturilor pe care le au. Am mai demonstrat că există o legătură între donatori și achizițiile publice câștigate de firmele acestor sponsori în localitățile sau instituțiile conduse de reprezentanții partidelor pe care le-au susținut. Aceste investigații erau posibile pentru că aveam acces la informațiile despre sponsorii partidelor. Acum este mai dificil, pentru că o bună parte din informații a fost ascunsă sub pretextul protecției datelor cu caracter personal”, a declarat în cadrul clubului Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, notează Anticorupție.

Sergiu Lipcean, expert IDIS Viitorul, care a realizat recent un studiu despre finanțarea partidelor, a amintit că pe 8-10 decembrie curent a fost emisă o nouă opinie GRECO în care sunt enumerate toate neajunsurile cadrului normativ și consecințele pentru trecerea la sistemul electoral mixt. „Avem un regres și nu văd altă soluție decât o presiune din partea societății, dar nu cred că guvernanții vor fi dispuși să facă cedări pentru a crește transparența donațiilor”, a precizat Lipcean.

Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, a accentuat în cadrul clubului de presă că formațiunea pe care o conduce este deosebit de interesată ca Legea privind finanțarea partidelor să funcționeze corect. „Problema finanțării partidelor mi se pare una dintre cele mai importante în Republica Moldova, pentru că interesele de grup și corupția sunt o mare piedică în dezvoltarea statului, iar corupția începe de la politicieni corupți care vin și își cumpără partide și pe urmă cumpără alegători. CEC nu își face treaba, nu verifică sursele de finanțare a partidelor. Am trimis zeci de sesizări, dar primim răspunsuri evazive”, a spus politiciana.

În context, Maia Sandu a amintit despre o încălcare gravă admisă de Partidul Democrat care, din ianuarie 2016 și până în această vară, a colectat de la persoane fizice peste 47 de milioane de lei cu ignorarea plafonului de un salariu mediu pe economie pentru donațiile în numerar. CEC în loc să aplice sancțiune formațiunii și să dispună confiscarea acestor bani în folosul statului, nu a avut curajul să trimită cel puțin o scrisoare către PD, a menționat președinta PAS.

„Am mers și la Curtea Constituțională pentru a cere să verifice constituționalitatea prevederii prin care cetățenilor din diasporă le este interzis să facă donații pentru partide. E dreptul lor să susțină un partid. Candidații din diasporă nu vor avea dreptul să cheltuiască niciun bănuț pentru campania electorală. E o mare problemă. E nevoie să punem o presiune serioasă ca să fie făcute modificări în legislație, dar mai ales ca legislația să fie respectată”, a conchis Maia Sandu.

Aceleași încălcări ale legislației privind finanțarea partidelor au fost semnalate și de Viorel Cibotaru, președintele Partidului Liberal Democrat. El a subliniat însă că există multiple încălcări și la capitolul cheltuielilor partidelor politice, o bună parte din acestea fiind ascunse de formațiunile politice.

Secretarul general al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan, a sesizat că pentru partidele din opoziție există multiple provocări la capitolul finanțare, sponsorii lor fiind intimidați sau amenințați pentru a nu mai susține financiar partidul. „Unii finanțatori nu mai pot accepta să facă deschis donații, alții, după ce au făcut donații, au rămas fără afaceri. Ne-ar plăcea ca presiunile noastre să fie mai mult decât doar recomandări din partea societății civile și a partenerilor”, a declarat Moțpan în cadrul clubului de presă.

Elena Prohnițchi, expertă ADEPT, a venit cu câteva soluții pentru a determina guvernarea și CEC să respecte normele privind finanțarea partidelor și să le schimbe pe cele periculoase. „Republica Moldova va trebui să beneficieze de o susținere macrofinanciară. Subiectul finanțării partidelor ar trebui să fie o condiție pentru oferirea acestor bani. Trebuie să reflectăm aceste probleme, să folosim toate oportunitățile pentru a comunica partenerilor externi despre acestea. O altă soluție ar fi să insistăm la CEC să dezvolte portalul online de depunere a declarațiilor de finanțare a partidelor, pe care l-a promis anterior”, a propus experta.

Ianina Spinei, expertă Transparency International-Moldova, a declarat la rândul său că o șansă ar fi referendumul inițiat de reprezentanții societății civile pentru eliminarea sistemului electoral mixt. La fel ca și ceilalți participanți la clubul de presă, Spinei s-a declarat convinsă că pot fi obținute progrese doar dacă presiunea din partea societății civile va fi una continuă și comună.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău