Experți, la 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl: Republica Moldova este mai expusă ca oricând unui eventual pericol radiologic

  • 23 Aprilie 14:19
Experți, la 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl: Republica Moldova este mai expusă ca oricând unui eventual pericol radiologic

La 40 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, Rep. Moldova continuă să resimtă efectele tragediei, în condițiile în care mii de cetățeni au fost implicați în lichidarea consecințelor, statul nu le-a asigurat o protecție socială adecvată, iar populația rămâne neinstruită în fața riscurilor radiologice reale, au avertizat experții în cadrul unei dezbateri la Agenția de presă IPN. Aceștia au subliniat că țara, înconjurată de șapte centrale atomice și cu un război activ în vecinătate, este mai expusă ca oricând unui eventual pericol radiologic, transmite Radio Chișinău.

Istoricul Ion Valer Xenofontov, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova a explicat că accidentul s-a produs în timpul unui experiment tehnic efectuat pe un reactor cu defecțiuni de construcție, în condițiile unei presiuni politice de a furniza mai multă energie înaintea paradei de 1 Mai de la Kiev. Explozia a aruncat în atmosferă substanțe radioactive care au afectat direct 7,9 milioane de oameni. El a precizat că autoritățile sovietice nu au informat populația nici în zilele imediat următoare exploziei, lăsând oamenii expuși fără nicio măsură de precauție, în timp ce copiii nomenclaturiștilor erau evacuați la Moscova.

Catastrofa, impactul ei se echivalează cu 200 de bombe de la Hiroshima și Nagasaki. Secretomania a fost componenta de bază a Imperiului Sovietic, de la înființare și până în 1991. La Pripiati, pe 26 aprilie, s-au organizat două nunți. Oamenii au plecat la pescuit. Deci nu s-a reacționat prompt. Copiii, mai mult că atât de la Cernobîl, de la Pripiati, se uitau cu satisfacție la cele artificii de la reactorul numărul 4, li se părea ceva spectaculos. Noi constatăm un stat de esență închisă, totalitară. Semnale că ceva nu e bine au venit nu din Uniunea Sovietică, dar au venit de la stațiile de verificare a radiației din Suedia și Finlanda, când au văzut că depășește de zeci de ori norma radioactivă. Au dat un semnal internațional, s-a autosesizat Agenția Internațională a Energii Atomice și după aia, sovieticii, sub presiunea opiniei mondiale, undeva pe la sfârșitul lunii mai au recunoscut că este o catastrofă”, a spus Ion Valer Xenofontov. 

Președintele Asociației Obștești Cernobîl din Chișinău, Valeriu Cazac, participant la lichidarea consecințelor avariei, a descris condițiile dificile în care au fost trimiși oamenii în zona de risc și lipsa de pregătire adecvată în primele săptămâni după accident.

„Au prins cei mai vulnerabili cetățeni ai Republicii Moldova și i-au deplasat acolo. Aceasta în condițiile când acolo era nevoie să meargă oameni foarte sănătoși, fiindcă radiația este un inamic care atacă toate organele. Chiar la mine în unitate, dimineață, am găsit de două ori soldați morți. Cei care aveau probleme de sănătate au decedat chiar acolo, pe loc. Cei care au venit din Republica Moldova n-au fost selectați ca fiind cei mai sănătoși. Au fost aduși oameni care nu trebuiau implicați în lucrările de dezactivare. Au fost oameni pe care i-au prins prin sate și care aveau frică de lege. Procesul de stingere a reactorului a durat în jur de trei luni, dar să știți că el nu s-a stins total nici astăzi”, a afirmat Valeriu Cazac. 

Potrivit expertului, deși în 2025 a fost aprobat un Plan Național privind pregătirea și reacția în caz de poluare nucleară și radiologică, documentul rămâne insuficient aplicat, iar populația nu este instruită cum să reacționeze în astfel de situații.

Din circa 3.500 de lichidatori moldoveni mobilizați pentru înlăturarea consecințelor, astăzi mai sunt în viață aproximativ 1.650.

Pe teritoriul Rep. Moldova există aproximativ 10.000 de surse care emit radiație, utilizate în medicină, cercetare și agricultură, iar cea mai apropiată centrală nucleară, cea de la Iujno-ukrainsk din Ucraina, se află la circa 130 de kilometri de frontiera moldovenească.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
18,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:3,39 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău