Experți europeni vor discuta la Chișinău îmbunătățirea eficienței termice a clădirilor

  • 22 Aprilie 2018 18:52
Experți europeni vor discuta la Chișinău îmbunătățirea eficienței termice a clădirilor

Experți din Croația, Germania, Italia și Grecia vor desfășura la Chișinău săptămâna viitoare (26-27 aprilie) un seminar despre cele mai bune practici și experiența UE în realizarea legislației europene și aplicarea standardelor pentru eficiența energetică a clădirilor.

Participanții vor afla mai multe despre experiența UE în domeniul certificării gradului de eficiență energetică a clădirilor, precum și despre instrumentele financiare și nefinanciare utilizate pentru îmbunătățirea eficienței energetice.

Totodată, experții vor împărtăși informații despre instrumentele și măsurile recomandate pentru implementarea cu succes a legislației și a standardelor UE pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor în Moldova.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la site-ul Vecinătății Estice, evenimentul este organizat de Instrumentul de asistență tehnică și schimb de informații (TAIEX) al Comisiei Europene. La seminar sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției pentru Eficiență Energetică, Institutului de Standardizare, Ministerului Dezvoltării Regionale, precum și reprezentanți ai comitetelor tehnice naționale de standardizare.

Proiectul "Eficiența energetică și izolarea termică a clădirilor publice și locuințelor din municipiul Chișinău" a fost lansat în Moldova în 2017. Bugetul său este de 25 milioane de euro, din care 20 milioane de euro vor fi acordate de către BERD și BEI drept împrumut.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-6,71
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
1
Fri
4
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău