Experți: Decizia CC a lovit în imaginea instituției prezidențiale

  • 24 Februarie 2021 08:10
Experți: Decizia CC a lovit în imaginea instituției prezidențiale

Potrivit experților, declararea neconstituționalității decretului prezidențial prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat candidat la funcția de prim-ministru a afectat imaginea instituției prezidențiale. În plus, aceștia spun că dacă președintele va refuza să respecte Constituția și să desemneze candidatul majorității parlamentare, ar putea fi inițiată procedura de suspendare a șefului statului, notează IPN.

Experții politici spun că în eventualitatea în care șeful statului nu va accepta dialogul cu fracțiunile parlamentare și nu va desemna candidatul susținut de acestea, am putea asista la inițierea procedurii de suspendare a președintelui. Potrivit legii, suspendarea are loc cu voturile a 2/3 dintre deputați și ulterior este organizat un referendum național. Potrivit experților, până la exercițiul referendumului, se va încerca discreditarea Maiei Sandu, pentru a-i fi redusă popularitatea.

„Echipa Maiei Sandu a pierdut două luni, a tărăgănat absolut nejustificat procesul. Azi putem recunoaște că echipa Maiei Sandu nu a fost pregătită pentru preluarea guvernării. Chiar dacă unele sondaje prezintă PAS-ul într-o formulă foarte viguroasă pentru viitoarele alegeri, această situație ar putea să nu se păstreze dacă și mai departe se va merge pe calea tărăgănărilor ”, a declarat Anatol Țăranu în cadrul emisiunii de marți seara „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Berbeca, afirmă că decizia Curții reprezintă drept o lovitură de imagine pentru instituția prezidențială, iar oponenții politici ai Maiei Sandu nu vor ezita să folosească această eroare în defavoarea șefului statului.

„Pe termen scurt, decizia Curții a avantajat partidele din Parlament care nu-și doresc anticipate. În plus, a afectat imaginea instituției prezidențiale. Dacă propaganda va fi pusă la turații maxime și cetățenilor li se va spune că din cauza nedesemnării candidatului țara se sufocă, asta o va afecta pe Maia Sandu. Intrarea într-o nouă criză politică va afecta mult popularitatea PAS-ul și a Maiei Sandu”, a spus Veaceslav Berbeca.

În același timp, fostul judecător al Curții Constituționale, Nicolae Osmochescu, spune că decizia Curții nu-l obligă pe șeful statului să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară.

„Curtea nu a obligat președintele să desemneze candidatura propusă de majoritatea parlamentară. PSRM-Șor nu este o majoritatea formalizată, dar este o simplă colectare de semnături. O majoritate se creează prin semnarea unui acord care are efecte politice și juridice” a spus Nicolae Osmochescu.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul președintelui Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Potrivit legii, președintele țării ar urma să inițieze noi consultări cu fracțiunile parlamentare pentru a identifica un candidat la funcția de prim-ministru. Șeful statului a anunțat însă că optează fie pentru alegeri parlamentare anticipate, fie pentru referendum în contextul inițierii suspendării sale din funcție.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău