Experți ai Consiliului Europei îi cer Ungariei să modifice proiectul de lege privind ONG-urile cu finanțare externă

  • 03 Iunie 2017 11:44
Experți ai Consiliului Europei îi cer Ungariei să modifice proiectul de lege privind ONG-urile cu finanțare externă

Experți ai Consiliului Europei au îndemnat vineri Ungaria să modifice controversatul său proiect de lege ce întărește controlul asupra organizațiilor neguvernamentale ce beneficiază de finanțare externă, inclusiv în așa fel încât autoritățile să nu le poată dizolva, informează sâmbătă AFP.

Experții în drept constituțional din cadrul "Comisiei de la Veneția" a organizației paneuropene au estimat că sancțiunile împotriva organizațiilor neguvernamentale, astfel cum erau ele stipulate în acest proiect de lege, pot fi "disproporționate". Ele ar trebui să se aplice "doar în cazul în care nu sunt respectate cele mai importante obligații și/sau în cazul unor abateri grave de la aceste obligații".

"Referința la o disoluție (a ONG-urilor) pentru nerespectarea obligațiilor trebuie să fie suprimată" din proiectul de lege, pledează Comisia de la Veneția, care estimează că o astfel de măsură ar trebui să intervină doar "ca ultim recurs".

Experții cer de asemenea ca ONG-urile sancționate de autorități să poată ieși din acest dispozitiv de sancțiuni la sfârșitul unui an în care să nu primească finanțare externă, în loc de trei ani.

ONG-urile nu ar trebui obligate să facă publice sursele lor de finanțare cele mai importante și nici să menționeze pe site-urile și în documentele lor că sunt susținute din străinătate, mai pledează Comisia de la Veneția.

Guvernul premierului conservator Viktor Orban ar trebui să precede adoptarea oficială a legii printr-o "consultare publică ce ar include toate organizațiile societății civile", potrivit experților "Comisiei de la Veneția".

Proiectul de lege, care urmează să fie examinat de parlamentul ungar în următoarele săptămâni, obligă organizațiile neguvernamentale ce primesc peste 23.000 de euro (24.000 de dolari) pe an din surse de finanțare externe să se înregistreze ca "organizație susținută din străinătate".

Acest proiect de lege, precum și o lege cu privire la universitățile străine adoptată în aprilie de parlamentul ungar și percepută ca vizând Universitatea Central-Europeană fondată la Budapesta de miliardarul american de origine maghiară George Soros, au fost condamnate de Uniunea Europeană și au suscitat ample manifestații de protest în capitala Ungariei.

Parlamentul european s-a pronunțat la mijlocul lui mai pentru declanșarea unei proceduri de sancțiuni împotriva Ungariei, o premieră în UE, estimând că situația actuală din Ungaria prezintă "un risc clar de încălcare gravă" a valorilor fundamentale ale Uniunii.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Fri
-0
Sat
-0
Sun
3
Mon
2
Tue
7
Arhivă Radio Chișinău