Experți: Reforma instituțiilor rămâne doar pe hârtie

  • 08 Octombrie 2013 14:20
Experți: Reforma instituțiilor rămâne doar pe hârtie

Experții au monitorizat actele și strategiile adoptate de guvernanți în perioada iulie –septembrie 2013.

Deși autoritățile au inițiat o serie de reforme, menite să modernizeze instituțiile statului, acestea rămân, în mare parte, numai pe hârtie, iar lupta cu corupția și birocrația nu s-a soldat, deocamdată, cu rezultate însemnate, susțin experții Asociației ”ADEPT” și ”Expert Grup”.

Marți, 8 octombrie, a fost lansată o nouă ediție a ”Euromonitorului”, realizată de cele două organizații non-guvernamentale, în care autorii arată că cele mai grave probleme țin de reforma justiției, Procuraturii și Centrului Național Anticorupție, dar și de modul în care au acționat autoritățile în cazul Băncii de Economii și a Aeroportului Internațional Chișinău.

Experții au monitorizat actele și strategiile adoptate de guvernanți în perioada iulie –septembrie 2013. În ceea ce privește reforma justiției, a Procuraturii și a Centrului Anticorupție, autoritățile au raportat îndeplinirea totală sau parțială a multor obiective stipulate în strategiile adoptate anterior. Cu toate acestea, există lacune în ceea ce privește testarea integrității judecătorilor, verificarea declarațiilor de venit și interese ale demnitarilor sau confiscarea averilor nejustificate, susține directorul ADEPT, Igor Boțan. Deși, multe dintre aceste scăpări au fost trecute cu vederea de Uniunea Europeană, în contextul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, oficialii europeni solicită îndeplinirea lor, spune Igor Boțan.

Nici reformele în domeniul economic nu sunt aplicate, a subliniat Adrian Lupușor, de la Expert Grup, care a adus exemplul Legii privind finanațele locale, normele referitoare la protecția concurenței sau cele privind activitatea întreprinderilor mici și mijlocii.

În domeniul drepturilor omului, deși numărul cazurilor de tortură raportat este în scădere, acest fenomen continuă să persiste în locurile de detenție, a subliniat Polina Panainte, expert ADEPT.

De asemenea, în problema transistreană, nu au fost înregistrate progrese, mai consideră experții. Analiștii au subliniat și modul netransparent în care au acționat autoritățile în cazul Băncii de Economii și concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
14,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău