Experți: Politica bugetar-fiscală, în contradicție cu programul de activitate al Guvernului

  • 29 Octombrie 2013 15:12
Experți: Politica bugetar-fiscală, în contradicție cu programul de activitate al Guvernului

În opinia lor, în loc să urmărească simplificarea administrăriii fiscale, documentul pune accent pe comoditatea organelor fiscale în administrarea impozitelor.

Multe dintre prevederile politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor vin în contradicție cu programul de activitate al Guvernului, susțin experți ai Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”, precum și reprezentanți si mediului de afaceri.

În opinia lor, în loc să urmărească simplificarea administrăriii fiscale, documentul pune accent pe comoditatea organelor fiscale în administrarea impozitelor. 

Experții și reprezentanții mediului de afaceri, reuniți în cadrul platformei de dezbateri ”Agenda Națională de Business”, sunt nemulțumiți că multe dintre propunerile lor au fost neglijate de către autorități în procesul de elaborare a politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor. Una dintre aceste se referă la ajustarea sancțiunilor pentru agenții economici, în funcție de prejudiciul cauzat, a subliniat expertul IDIS ”Viitorul”, Ion Tornea.

Una dintre propunerile societății civile acceptate se referă la cheltuielile suportate de angajatori pentru asigurarea angajaților cu hrană, transport și studii profesionale, de la care nu se vor calcula contribuții de asigurare socială și medicală și care nu vor mai fi impozitate cu TVA. Dar și în acest caz, detaliile au fost lăsate la latitudinea unei hotărâri ulterioare a Guvernului, a subliniat reprezentatul Confederației Naționale a Patronatului, Raisa Bejan.

Raisa Bejan a adăugat că oameni de afaceri au nevoie de o politică bugetar-fiscală elaborată pentru o perioadă mai lungă.

Dezbateri pe marginea politicii bugetar fiscale pentru 2014 au fost organizate și de către centrul Expert Grup, la care a participat și șefa direcției politică și legislație fiscală și vamală, din cadrul Ministerului Finanțelor, Anastasia Certan. Ea a subliniat că nu toate propunerile mediului de afaceri și societății civile au putut fi luate în considerare.

Politica bugetar-fiscală pentru 2014 mai prevede ca fiecare act normativ care vizează activitatea de întreprinzător să fie însoțit de analiza impactului de reglementare. Proiectul a fost făcut public de Ministerul Finanțelor și urmează să fie adoptat de Guvern.

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:5,14 m/s
Sun
18
Mon
17
Tue
16
Wed
16
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău