Experți: Femeile sunt în continuare discriminate

  • 04 Iulie 2013 14:48
Experți: Femeile sunt în continuare discriminate

Femeile încă sunt discriminate în Republica Moldova, chiar dacă situația s-a ameliorat în ultimii ani, susțin experții grupului de lucru al ONU, care au întocmit un raport pe această temă.

Concluziile la finalul a 10 zile de cercetări în teren și discuții cu autoritățile, au fost prezentate astăzi, odată cu declarația de încheiere a misiunii.

Expertele organizației mondiale s-au axat în primul rând pe legislația Republicii Moldova și modalitatea de implementare a acesteia, acuzând lipsa de coerență a autorităților din acest punct de vedere. Kamala Chandrakirana, liderului grupului de lucru internațional.

Apreciem modificările făcute la Lgea egalității în drepturi, din anul 2006, dar cerem guvernului să aibă coerență și în aplicarea acestor normel legale.

Adoptarea legii antidiscriminare, chiar în timpul prezenței grupului de lucru al ONU în Moldova, a fost salutată, însă experții nu pot trece peste contradicțiile din acest act normativ, generate de presiunea discursurilor politizate și homofobe din spațiul public.

Regretăm că în jurul acestei legi au fost atâtea controverse și, regretăm mai ales facptul că votarea ei s-a făcut în mijlocul unui discurs homofob și extrem de politizat în rândurile societății civile.

O situație mai aparte se înregistrează în Transnistria, acolo unde femeile sunt și mai discriminate, mai expuse violenței în familie și spiritului patriarhal al societății. Eleonora Zielinska, expert ONU

În Transnistria nu există niciun fel de lege care să le confere egalitate în șanse femeilor cu bărbații, din punct de vedere al carierei. De asemenea, nu există niciun act normativ care să condamne violența domestică.

Legea antidiscriminare, votată săptămâna trecută și promulgată de președintele țării luni, prevede egalitatea de șanse între cetățeni, indiferent de sex, religie, sau orientare sexuală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
7,74
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,03 m/s
Mon
16
Tue
19
Wed
12
Thu
8
Fri
10
Arhivă Radio Chișinău