Expert: R. Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ 9% în 2021, dar aceasta reprezintă recuperarea după recesiunea de anul trecut
-
21 Decembrie 2021 15:23
Republica Moldova va înregistra o creștere economică de 8-9% în acest an, dar aceasta reprezintă mai degrabă recuperarea după recesiunea de anul trecut. Potrivit unei analize realizate de economistul de la Expert-Grup, Adrian Lupușor, în 2022, Republica Moldova se va confrunta cu o serie de provocări, legate în special de creșterea prețurilor, ceea ce va sărăci populația, iar Republica Moldova are nevoie de urgentarea reformelor sistemice.
După cea mai severă recesiune din 2020, de 7%, pentru anul curent este prognozată o creștere economică de circa 8-9%, fapt ce va compensa pierderile.Totuși, tendința respectivă încă nu relevă o schimbare calitativă a paradigmei de creștere economică, explică expertul Adrian Lupusor.
Pentru anii viitori este așteptată încetinirea creșterii economice. Economia are nevoie de reforme sistemice și progrese palpabile în privința atragerii investițiilor în infrastructură, de activități cu valoare adăugată înaltă și cu potențial de export.
Autorul constată majorarea veniturilor bugetare, dar și încheierea unui nou contract de livrare a gazului, la condiții relativ avantajoase. Totodată menționează că autoritățile au întârziat negocierile. Pe de altă parte, la evoluții negative analiștii economici remarcă creșterea presiunii inflaționiste și a deficitului bugetar, amânarea unor reforme necesare precum cea teritorial-administrativă, dar și înrăutățirea procesului decizional și eficiența redusă a unor instituții publice. Printre provocările majore cu care se va confrunta Republica Moldova în 2022 sunt menționate sărăcirea populației din cauza creșterii prețurilor, încetinirea creșterii economice, riscul izbucnirii unei noi crize în domeniul alimentării cu gaz, dar și un nou val pandemic provocat de Covid 19.