Expert: Preluarea unui nou mandat de Maia Sandu în calitate de președintă va aduce Republica Moldova și mai aproape de Uniunea Europeană

  • 24 Decembrie 15:32
Expert: Preluarea unui nou mandat de Maia Sandu în calitate de președintă va aduce Republica Moldova și mai aproape de Uniunea Europeană

Maia Sandu a depus astăzi, 24 decembrie, jurământul de învestire în funcție pentru al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova. Acest lucru garantează Republicii Moldova o mai mare stabilitate în ceea ce privește politica externă și dificultăți mai mari pentru cei care încearcă să ne întoarcă din acest parcurs european, a spus președinta Asociației Experți în Securitate, Angela Grămadă, într-o intervenție pentru Radio Chișinău.

Preluarea mandatului de încă patru ani de către Maia Sandu va aduce Republica Moldova și mai aproape de Uniunea Europeană. Aceasta va oferi oportunitatea de a gestiona eficient resursele și obiectivele strategice ale țării în acest proces, consideră președinta Asociației Experți în Securitate, Angela Grămadă.

„Trebuie să înțelegem că procesul este unul îndelungat și se negociază cu aproape fiecare stat membru al Uniunii Europene pentru a obține acordul lor de a deveni țară-membră. Până acolo, mai este cale lungă pentru Republica Moldova și, cu siguranță, această cale se va extinde dincolo de acest mandat prezidențial.

Ceea ce este important de înțeles acum este faptul că demersurile întreprinse garantează Republicii Moldova o mai mare stabilitate în ceea ce privește politica externă și dificultăți mai mari pentru cei care încearcă să ne întoarcă din acest parcurs european.

Ce poate Maia Sandu să promită și ceea ce va face în acest mandat este să încerce să mențină acest parcurs european, dar nu este exclusiv în puterea sa să ne asigure că vom reuși să facem acest lucru în patru ani. De ce? Pentru că este vorba despre mult mai multe instituții, despre cetățenii Republicii Moldova care trebuie să contribuie și despre elita politică din Republica Moldova, care are opinii și poziții diferite.

Totuși, Maia Sandu va încerca să facă tot ceea ce îi stă în putere și ceea ce îi permite Constituția Republicii Moldova și legislația în vigoare pentru a menține acest parcurs european.

Repet, termenul de patru ani nu este unul realist, dar este un termen care ne permite să gestionăm foarte bine resursele și obiectivele pe care ni le-am stabilit ca țară”, a spus Angela Grămadă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Wed
4
Thu
1
Fri
0
Sat
0
Sun
1
Arhivă Radio Chișinău