Expert: Moldova, din cauza izolării, deja de șase ani nu primește granturi de care trebuia să beneficieze. Guvernul, neavând granturi și credite externe, este nevoit să se împrumute pe intern
-
14 Ianuarie 2021 13:49
Doar în primele șase zile ale anului în curs, Guvernul a contractat împrumuturi de peste 700 de milioane de lei de pe piața internă, ceea ce a provocat îngrijorarea mai multor politicieni. Ministerul Finanțelor susține că acestea sunt în conformitate cu Legea bugetului. Și experții au păreri împărțite în privința acestor împrumuturi.
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, care este și unul dintre liderii Platformei DA, a atras atenția zilele trecute că în primele șase zile ale anului Ministerul Finanțelor a împrumutat de la băncile comerciale aproximativ 703 milioane de lei, de peste opt ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Ministerul Finanțelor recunoaște că a vândut Valori Mobiliare de Stat (VMS) în valoare de 703 milioane de lei, dar precizează că în aceeași perioadă au fost răscumpărate astfel de hârtii de valoare în sumă de 426 de milioane de lei. În același timp, Ministerul precizează că pentru anul 2021, este aprobată finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii VMS în sumă de 6,75 miliarde de lei.
Practica împrumuturilor de pe piața internă în perioadele când veniturile la buget sunt mai mici este una normală și este aplicată în multe state, a comentat pentru radio Chișinău analistul economic Viorel Gârbu.
„Este o practică firească. Noi nu vorbim în acest caz de îndatorarea statului. Statul doar nivelează diferențele de casă. Face acest lucru contra cost (achită dobânzi n.red), dar aceasta e firesc. Toate statele, toate ministerele finanțelor procedează la fel”, a afirmat expertul.
Pe de altă parte, economistul Veaceslav Ioniță atrage atenția că Guvernul este nevoit să se împrumute de pe piața internă, la o dobândă mare pentru că a ratat credite și granturi de miliarde de lei. Potrivit expertului, Republica Moldova achită anual miliarde de lei pentru dobânzile la credite, iar această cifră va crește.
„Moldova, din cauza izolării, deja de șase ani nu primește granturi de care trebuia să beneficieze. Doar în anul 2020 trebuia să beneficiem de granturi în valoare de 6-7 miliarde de lei. Mai mult decât atât, în ultimii ani pe noi nimeni nici nu ne creditează. Guvernul, neavând granturi și credite externe, este nevoit să se împrumute pe intern”, a menționat Veacesav Ioniță.
În anul 2020 dobânda medie a răscumpărarea Valorilor Mobiliare de Stat a fost de peste 5%, în timp ce dobânda la creditele oferite de instituțiile internaționale este de câteva ori mai mică.