Expert | Interesele comune ale elitelor de la Chișinău și Tiraspol permit separatiștilor să ajungă la  tribunele internaționale

  • 19 Ianuarie 2018 13:47
0%
00:00:00
00:00:00

Reuniunea de marți, de la Paris a Sub-comitetului specializat pe conflicte a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la care a fost discutat dosarul transnistrean, a fost o acțiune care a favorizat Tiraspolul, creând încă un precedent periculos, susțin experții. Aceștia menționează că lipsa de reacție a autorităților ar putea fi explicate prin anumite înțelegeri pe care le au elitele politice și economice de la Chișinău și Tiraspol. 

Sub-comitetul APCE s-a întrunit în premieră pentru problema transnistreană, principalul subiect anunțat al discuției fiind aspectele politice ale reglementării conflictului.

În cadrul evenimentului au fost trecute în revistă evoluțiile recent înregistrate în procesul de negocieri, efortul depus de Chișinău și Tiraspol pentru a avansa dialogul, acțiunile pozitive întreprinse de către autoritățile Republicii Moldova pentru a soluționa cele mai stringente probleme cu care se confruntă populația din raioanele de est ale țării, potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare.

Pe de altă parte, așa-numitul minister de externe de la Tiraspol a utilizat această reuniune pentru a cere dreptul de participare la reuniunile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, iar delegații din stânga Nistrului au pus în discuție și chestiunea privind recunoașterea independenței regiunii separatiste.

Participarea Tiraspolului la summit-ul de la Paris este încă un precedent periculos, ce plasează regiunea separatistă pe poziția de partener egal în discuții, consideră analistul politic Vlad Țurcanu. Separatiștii au folosit această ocazie pentru se prezenta ca victime și pentru a-și promova așa-numita independență față de Chișinău, observă el.

„Am văzut că separatiștii caută în mod metodic parteneri în Occident pentru a-și întări pozițiile. În cazul de față, după ce au fost primiți la APCE, separatiștii au cerut stabilirea unor contacte permanente între regiunea separatistă și APCE. Să nu uităm că toate aceste beneficii de care profită Tiraspolul se întâmplă cu acceptul Chișinăului.”

De asemenea, expertul în securitate Rosian Vasiloi consideră că lipsa de reacție a Chișinău și facilitarea prezenței separatiștilor la tribunele internaționale se explică prin anumite înțelegeri pe care le au reprezentanții politicului și mediului de afaceri de la Chișinău cu cei de la Tiraspol.

„Eu cred că sunt anumite interese de ordin economic. Eu nu exclud că acele interese au o anumită reflexie și pe dimensiunea politicilor de reintegrare a Republicii Moldova. De aceea autoritățile nici nu vin cu o reacție și lasă motive pentru interpretări.”

Pe lângă delegații Chișinăului și Tiraspolului la reuniunea de la Paris au participat și reprezentanți ai unor organizații internaționale, inclusiv ai Uniunii Europene, precum și ai societății civile de pe cele două maluri ale Nistrului. Chișinăul a fost reprezentat de șeful Biroului pentru Reintegrare Gheorghe Bălan. De asemenea, la discuții au mai participat liderul fracțiunii Partidului Democrat Marian Lupu și deputata comunistă Inna Șupac.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău