EXPERT | În dreapta Nistrului câștigul lunar e cu 50% mai mare față de stânga Nistrului
-
09 Ianuarie 2020 11:00
Cele mai dramatice schimbări în remunerarea muncii în regiunea transnistreană s-au petrecut în ultimii patru ani. Astfel, în 2015 salariul mediu din stânga Nistrului era cu 40% mai mare decât în partea dreaptă a Nistrului. Iar în 2019 situația s-a inversat – deja în dreapta Nistrului salariul a ajuns cu 50% mai mare decât în stânga Nistrului. Despre aceasta scrie pe blogul său economistul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, citat de IPN.
Pe parcursul a 20 de ani, cu mici excepții, salariul mediu pe ambele maluri ale Nistrului era la același nivel. Totul a început să schimbe după anul 2013, când pretinsele autorități din regiunea transnistreană au decis menținerea artificială a cursului valutar. Pe de o parte, acest lucru a îmbunătățit condițiile salariale ale angajaților, unde salariul a crescut mult mai rapid decât în dreapta Nistrului. Însă menținerea artificială a cursului valutar în regiune s-a realizat din contul epuizării rezervelor valutare, care la începutul anului 2016 au atins o valoare negativă. Din 2016 banca centrală din regiunea transnistreană nu mai publică datele privind rezervele valutare, doar informează că ele continuă sa fi negative.
Potrivit expertului, menținerea artificială a cursului valutar a lovit dur asupra exporturilor, care în cinci ani s-au redus cu 1/3 de la 700 de milioane de dolari în 2012 la 530 de milioane de dolari în 2016. În această perioadă am asistat nu doar la reducerea exporturilor, dar și la scoaterea de capital din regiunea transnistreană. Menținerea artificială a cursului valutar și salariile majorate din regiune au fost plătite din contul exportatorilor, ceea ce i-a forțat pe mulți să scoată capitalul.
În 2016, după ce banca centrală din stânga Nistrului a epuizat toate rezervele valutare, a fost nevoită să deprecieze rubla transnistreană, care în doi ani s-a depreciat cu 70% față de leul moldovenesc. Această depreciere dramatică a lovit puternic asupra bunăstării populației și a salariului, care recalculat în lei a înregistrat o reducere de 50% în doar doi ani. Însă această măsură nu a fost suficientă, din acest motiv banca centrală transnistreană a fost nevoită să înăsprească politica valutară din regiune, obligând agenții economici să vândă o parte din veniturile valutare.
În anul 2019, în lipsa rezervelor valutare, banca centrală de la Tiraspol a luat iarăși o decizie riscantă de a menține cursul valutar. Pe de o parte această decizie a îmbunătățit situația cu remunerarea muncii din regiune, care după doi ani de cădere dramatică a înregistrat o creștere în 2019. Pe de altă parte, această creștere a salariului cade pe umerii exportatorilor, care și așa nu și-au revenit încă după precedenta menținere artificială a cursului valutar.
Expertul opinează că, de fapt, pretinsele autorități din stânga Nistrului sunt într-o situație destul de complicată: au un pacient, economia locală într-o stare gravă, iar unicele instrumente de intervenție sunt ciocanul într-o mână și toporul în alta. Dilema este care din aceste două instrumente să le utilizezi pentru a ridica pacientul în picioare.
„Cel mai probabil, în 2020 banca centrală din regiunea transnistreană va fi nevoită să permită deprecierea ușoară a rublei locale, cu nu mai puțin cu 10-15%. Lecția din stânga Nistrului este simplă: populismul nu ține mult, iar într-un final pentru populismul autorităților plătesc oamenii cu veniturile lor”, mai punctează economistul.