Expert economic, despre indexarea cu 14,1 la sută a pensiilor: Indexarea în jumătate din norma prevăzută, va afecta grav bunăstarea populației

  • 07 Decembrie 2022 13:58
Expert economic, despre indexarea cu 14,1 la sută a pensiilor: Indexarea în jumătate din norma prevăzută, va afecta grav bunăstarea populației

Începând cu 1 ianuarie salariile bugetarilor vor crește cu 1.300 de lei, iar pensiile vor fi indexate cu 14,1 la sută, a declarat ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, într-o intervenție la postul de televiziune Realiatatea TV. Chiar dacă legislația prevede ajustarea pensiilor la rata inflației, care în decembrie a fost de peste 30 la sută, acest fapt este dictat de lipsa resurselor financiare în bugetul de stat, a menționat șeful de la finanțe. Experții spun că înțeleg raționamentul Guvernului, însă precizează că indexarea, în jumătate din norma prevăzută, va afecta grav bunăstarea populației, transmite Radio Chișinău.

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a menționat că în 2023, chiar dacă legislația prevede ca pensiile să fie ajustate la rata inflației, care în luna decembrie a trecut de 30%, acestea vor fi indexate doar cu puțin peste 14%, din lipsă de fonduri.

„Noi vom veni cu o indexare de 14,1 la sută. Ulterior, pe parcursul anului, vom vedea care este evoluția și, dacă va fi posibil, vom reveni la acest subiect”, spune Budianschi.

Solicitat de Radio Chișinău, directorul de program ”Expert Grup”, Alexandru Fală, s-a arătat nedumerit de intenția ministerului finanțelor,  precizând că indexarea pensiilor cu doar 14% va afecta bunăstarea populației. Acesta spune că se aștepta ca ajustarea pensiilor să ajungă la cel puțin 20-25%. Chiar și așa, expertul susține că legea îi permite totuși Guvernului să stabilească coeficientul de indexare, chiar dacă formula de bază trebuie să țină cont de rata inflației.

„Pe de altă parte, dacă se lua formula stabilită, adică raportarea la inflația din luna decembrie, evident, indexarea trebuia să fie de peste 30%, dar, din considerente financiare... Într-adevăr, nu avem acel nivel de încasări pe care ni-l dorim și din considerentul că au crescut semnificativ cheltuielile sociale, Guvernul nu are posibilitatea să facă indexarea de peste 30%”, spune Fală.

În cadrul aceleiași intervenții, ministrul finanțelor a mai declarat că salariile bugetarilor vor crește anul viitor cu 1300 de lei. În acest sens, pentru majorarea lefurilor vor fi alocați 3,7 miliarde de lei. Întrebat cât de echitabilă este această formulă, Dumitru Budianschi a precizat că ea a fost gândită pentru a proteja, în special, angajații care au salarii mici.

„Dacă implementam în baza valorii de referință, atunci era invers. Pentru acele persoane care au salarii de 4 mii de lei sau mai puțin, creșterea ar fi fost infimă. Aceasta este maxim ce noi ne putem permite. Înțelegem că e puțin. Înțelegem că ne-am dori mai mult, dar este lucrul real pe care acest buget, aceste venituri, care sunt generate de sectorul privat, pot fi colectate”, menționează Budianschi.

Totodată, potrivit ministrului, în 2023, salariul minim pe economie, atât în sectorul privat, cât și în cel public, ar putea crește de la 3500 de lei la 4000 de lei. Inițiativa a fost însă criticată anterior de sindicaliști, care au cerut majorarea salariului minim până la 5000 de lei, având în vedere creșterea inflației și provocările socio-economice majore cu care se confruntă cetățenii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău