Radio Chișinău: Domnule Gherman, care este situația în Ucraina astăzi, pe 16 februarie, zi despre care s-a vorbit că Rusia ar putea începe o nouă ofensivă în Ucraina, iar președintele Zelenski a decretat această zi drept una a unității naționale?

Marin Gherman: Exista o adevărată temere și absolut justificată, cu probe de pe teren, privind comasarea unor importante forțe militare la frontiera ruso-ucraineană și după cum se știe din presa internațională și de la serviciile secrete din străinătate, 16 februarie era o zi în care urma să aibă loc o invazie rusă asupra Ucrainei. Ne aflăm în faza în care data de 16 februarie, emoțiile și predicțiile privind o invazie ar putea să se repete în viitoarele luni sau în viitori ani chiar, pentru că ne aflăm în faza unui război hibrid în plină desfășurare, cu o demonstrare a forței, a musculaturii, cu negocieri și cu presiuni militare, pentru obținerea de beneficii pe cale diplomatică. O conjunctură foarte interesantă, dar care din punctul meu de vedere nu face nimic bun pentru funcționarea normală a Ucrainei, a societății ucrainene și pentru viața pașnică și normală a comunității românești din Ucraina. Volodimir Zelenski a decretat 16 februarie Ziua Unității Naționale drept replică simbolică la toate aceste evenimente și știri despre o invazie rusă care nu mai începe, dar care în pofida acestor discuții deja face rău Ucrainei în plan economic. Vorbim despre climatul investițional, problemele care apar în ceea ce privește stabilitatea valutară, vorbim despre stabilitatea financiară, despre o isterie foarte mare în presă și despre o neîncredere în tot ceea ce reprezintă Ucraina ca un partener de investiții.

Radio Chișinău: A fost depășită în Ucraina această temere că țara ar putea să fie invadată în perioada următoare de către Rusia?

Marin Gherman: Părerile ucrainenilor au fost împărțite încă de la începutul acestei crize, pentru că mulți, și vorbesc despre sondaje sociologice, au menționat că nu e vorba despre un pericol real al invaziei, ci mai mult despre o cacealma, să spunem așa în termeni populari, o demonstrare a forței pentru a obține mai multe beneficii, mai multe cedări din partea Occidentului pentru Rusia. Dacă, de exemplu, la începutul lunii ianuarie, jumătate din ucraineni susțineau că Rusia gata-gata invadează, procentul s-a micșorat, chiar în jumătate, până la un sfert din populație, iar amenințările Rusiei, știrile și prognozele care vin dinspre SUA nu au făcut altceva decât să consolideze părerile celor susțineau că este posibilă o invazie. Mulți au rămas pe aceleași principii și nu cred că Rusia îi va ataca. Spre deosebire de presa internațională și cea din Occident, jurnaliștii și analiștii politici din Ucraina au menționat și câteva elemente separate, cum ar fi prezența pe teritoriul Ucrainei a unor numeroase centrale nucleare, care reprezintă eventuale riscuri ecologice pentru întreaga Europă, vorbim despre conducte de gaze care traversează teritoriul Ucrainei și prin care curge gazul rusesc și multe alte elemente realiste care indică de fapt că un război la scară largă nu pare a fi chiar atât de real și ar reprezenta o primejdie foarte mare pentru Rusia în primul rând, indiferent de sancțiuni și toate celelalte consecințe invocate de SUA și partenerii Occidentali ai Kievului.

Radio Chișinău: Domnule Gherman, am văzut că Duma de Stat a votat propunerea prin care regiunile Lugansk și Donețk, autoproclamate independente, să fie recunoscute de Rusia, propunerea urmează să ajungă la președintele rus, Vladimir Putin, pentru a fi semnată. Care a fost reacția societății ucrainene, după decizia Dumei de stat?

Marin Gherman: Ne aflăm în trecerea la o nouă fază a acestui război hibrid, pentru că până acum vorbeam mult despre acorduri de pace de la Minsk și reglementarea pașnică a situației. Dacă președintele Rusiei va semna acest decret, dar sunt semne clare că va semna, prin acest decret se urmărește de fapt un nou scenariu cunoscut și în Republica Moldova: transnistrizarea Ucrainei, un concept discutat de mai mulți ani în Ucraina. Este și scenariul Georgiei, când Rusia a recunoscut independența celor două formațiuni pentru care și-a mobiliza forțele în 2008. Ucrainenii desigur că resping această idee, susțin că este un nou pas al Rusiei pentru a prelua controlul asupra altor teritorii ucrainene. Sunt și alte păreri, nu susțin că există o unitate în societatea ucraineană privind această situație. Alții susțin că aceste zone nu mai sunt conectate la tot ce înseamnă Ucraina, vorbim de limbă, de spațiu cultural, spațiu informațional. Reintegrarea acestor teritorii în componența Ucrainei este un scop absolut complicat și este discutat acest subiect în Ucraina. Dar, mă îngrijorează în acest caz, pașii care ar putea fi făcuți în continuare de Federația Rusă, vorbim în cazul de față de apariția unor noi rupturi în tot ce înseamnă dreptul internațional, suveranitatea unor state independente. Republicile autoproclamate, dacă vor fi recunoscute independente, ar putea solicita ajutorul Rusiei, ceea ce înseamnă de fapt prezența la linia de demarcație din Donbass a unei confruntări directe ucraineano-ruse, orice ar putea de fapt deveni un moment pentru declanșarea unei noi faze de război în estul țării. Cu alte cuvinte, 16 februarie, indiferent dacă este sau nu lansat în această zi războiul, se va putea repeta oricând și urmează ani complicați în care un război la frontierele ucrainene cu Rusia ar putea reizbucni în orice clipă.

Radio Chișinău: Cum resimt românii din Ucraina această amenințarea permanentă la adresa securității țării în care se află?

Marin Gherman: Desigur comunitatea românească și cea vorbitoare de limbă română este poziționată diferit față de aceste primejdii. Vorbim despre românii din regiunea Odessa, sudul Basarabiei, foarte aproape de acest epicentru al destabilizării la Marea Neagră, foarte aproape și de Republica Moldova și de regiunea transnistreană și vorbim în egală măsură de regiunile Cernăuți și Transcarpatica, care au frontieră cu România și Uniunea Europeană. Părerile și îngrijorările sunt diferite din punct de vedere geografic. Dacă totalizăm, comunitatea românească are în sânul său două clivaje. Unii susțin că trebuie să fim solidari cu Ucraina în tot ce înseamnă apărarea integrității teritoriale ucrainene și trebuie susținut statul ucrainean în fața unei primejdii care vine din afară. Recent chiar a avut loc comemorarea martirilor de la Lunca, un masacru organizat de regimul comunist și s-a amintit și în acest context că acum 81 de ani au venit sovieticii și ne-au masacrat buneii, iar acum ne aflăm în preajma unei reluări a istoriei, fiind făcută această comparație între comuniști și Rusia zilei de astăzi.

Dar există și alți reprezentați ai comunității românești, care privesc cu o oarecare indiferență acest conflict, susținând anumite poziții de ignoranță, neliniște și deznădejde în legătură cu politicile lingvistice care au fost promovate în Ucraina în ultimii ani. Poziția lor fiind următoarea: Rusia ne amenință cu arma, iar legile ucrainene, care au fost făcute pentru a apăra Ucraina de influența nefastă a limbii ruse ca element de agresiune informațională, ne-a lovit colateral în privința dreptului la educație în limba română, la acces la informații în limba română. Din acest punct de vedere, sunt amintite nu doar „păcatele” Federației Ruse în privința amenințărilor teritoriale, ci și „păcatele” recente ale Ucrainei în ceea ce privește unele îngrădiri ale drepturilor minorităților începând cu anul 2014. De aceea, există păreri împărțite și multe discuții la acest subiect în comunitatea românească de aici.