Expert, despre recordul de pe piața imobiliară din R.Moldova. Cât costă, în medie, un metru pătrat al unei locuințe

  • 26 Martie 2019 16:13
Expert, despre recordul de pe piața imobiliară din R.Moldova. Cât costă, în medie, un metru pătrat al unei locuințe

Segmentul pieței imobiliare în R. Moldova a atins un nivel record - cea mai lungă perioadă din istorie de "prețuri stabile" la apartamente, când costul unui metru pătrat se menține la nivelul mediu de 510 euro.

Solicitat de INFOTAG, expertul imobiliar, Petru Oleinic, a menționat că valoarea costului metrului pătrat al unei locuințe nu s-a schimbat din a doua jumătate a anului 2016.

"Acest indicator este calculat în baza vânzărilor reale. Aceasta este cea mai lungă perioadă de "prețuri stabile" în întreaga istorie a pieței", a spus el.

Potrivit expertului, în urma aprecierii leului moldovenesc în raport cu euro, prețurile în lei la imobile au scăzut cu 4,5%, constituind circa 10 mii lei per metru pătrat.

"Începând cu anul 2007, prețurile la imobile în Republica Moldova sunt exprimate în euro, iar anterior acestea erau indicate în dolari SUA. Dinamica modificărilor prețurilor în valută este diferită din cauza fluctuațiilor cursului de schimb. De la valorile maxime ale anului 2008, prețurile în euro timp de 10 ani au scăzut cu 45%, iar în lei - cu 30%, în timp ce rata inflației pentru această perioadă a fost de 53%", a menționat el.

Petru Oleinic susține că cea mai importantă schimbare de preț - o scădere de 2,4 ori - a avut loc în dolari SUA: de la 1,400 de dolari în 2008 la 580 de dolari în 2018 din cauza modificării raportului de schimb al perechii valutare euro-dolar.

"Cele mai puternice poziții pe piața locuințelor din categoria "clasei econom" sunt apartamentele de 1-2 camere din seria blocurilor construite din panouri mari de beton și din piatră de calcar. Întotdeauna există necesitatea de locuințe, indiferent de dezastrele economice sau politice. Prin urmare, în acest segment al pieței moldovenești, tranzacțiile se desfășoară permanent cu o intensitate mai mare sau mai mică, fapt ce ține de factorul sezonier", a declarat expertul. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:70 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău