Ex-ministrul Finanțelor trece în revistă „șapte minciuni” ale autorităților în 2017

  • 04 Ianuarie 2018 08:28
Ex-ministrul Finanțelor trece în revistă „șapte minciuni” ale autorităților în 2017

Fostul ministru al Finanțelor, expert Transparency International Moldova, Veaceslav Negruța, trece în revistă „șapte minciuni” asupra cărora au insistat autoritățile în 2017. Prima din ele ar fi că schimbarea sistemului electoral va da dreptul cetățenilor să-și aleagă și să-și retragă alesul, scrie Negruța într-o însemnare pe blogul său, citat de IPN.

„Un efort considerabil al autorităților, inclusiv financiar, a fost cheltuit pentru a-i face pe oameni să creadă în această minciună, ca până la urmă să înțeleagă toți: dreptul de a-și numi aleșii și de a-i re-trage în „mixt”-ul binomului aparține unui singur coordonator”, menționează Veaceslav Negruța.

Un alt neadevăr, potrivit lui Negruța, este că autoritățile ar fi pro-europene și că ar fi realizat încă prin vară aproape în totalitate foile de parcurs pe care și le-au asumat.

„Ca la sfârșit de an toată lumea să afle că, de fapt, există 28 de condiții care au blocat posibilitățile de finanțare. Șanse ratate din cauza minciunilor și tărăgănărilor autorităților”, notează expertul.

Pe lista minciunilor ex-ministrul Finanțelor trece și faptul că „miliardul furat și convertit în datorie de stat” ar fi fost deservit în 2017 din „mijloace recuperate” și nu din resurse bugetare.

„Și Ministerul Finanțelor, și Banca Națională arată clar că 668 de milioane au fost plătite de Ministerul Finanțelor celor de la BNM din bugetul de stat și din „miliardul furat”, urmare a investigațiilor, n-a fost recuperat nimic, pentru că investigațiile încă n-au început, iar „comisia mixtă” care să se ocupe cu recuperarea încă n-a început activitatea”, scrie Negruța pe blog.

„Autorități rătăcite în propriile minciuni…”, conchide pe final expertul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer fragmentat
Umiditate:89 %
Vint:5,14 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău