Ex-ministru al apărării: Planurile create în birourile FSB-ului nu s-au adeverit

  • 15 Martie 2022 08:28
Ex-ministru al apărării: Planurile create în birourile FSB-ului nu s-au adeverit

Fostul ministru al apărării, Vitalie Marinuța califică drept un eșec așa-zisa operațiune specială a Rusiei în Ucraina, anticipând o înfrângere totală a Moscovei în acest război. Marinuța spune că Rusia și-a supraevaluat posibilitățile militare și a subestimat capacitățile Ucrainei de a se apăra. În același timp, directorul executiv Promo-Lex, Ion Manole, se arată convins că Ucraina nu va accepta condițiile impuse de delegația Moscovei la negocieri. Totuși, în urma acestor discuții, Kievul ar putea obține deschiderea coridoarelor umanitare pentru a ajuta cetățenii din orașele asediate, notează IPN.

Ex-ministrul apărării, Vitalie Marinuța spune că Putin ar fi fost informat greșit despre potențialul armatei ruse, iar investițiile din ultimii 10 ani în armată s-au dovedit a fi o adevărată risipă.

„Planurile din birourile Kremlinului sau ale FSB-ului nu s-au adeverit și nu se vor adeveri niciodată. Ucrainenii au depus un efort enorm în a se consolida și a-și apără pământul până la ultima picătură. Este clar că nu se dorește doar înaintarea pentru așa-numita eliberare a Donețkului și Luganskului, dar se dorea o înaintare-fulger spre Kiev. De asemenea, țarul de la Kremlin își dorea ocuparea rapidă a sudului Ucrainei, să ajungă la Odessa și să formeze acea Malorosie. Dar vedem că nu i-a reușit nici măcar să stabilească o punte terestră între Crimeea și aceste două regiuni secesioniste. Deja este o înfrângere pentru Federația Rusă. Este o dovadă în plus că nu și-a învățat lecțiile din Cecenia și Georgia”, a spus Vitalie Marinuța, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În același timp, directorul executiv al Asociației Promo-Lex spune că nu crede în posibilitatea identificării unui consens în timpul negocierilor ruso-ucrainene. Potrivit lui, condițiile impuse de Rusia sunt inacceptabile pentru Ucraina după ce țara a suportat deja pierderi colosale.

„Vedem dorința Kievului de a negocia și de a obține coridoare umanitare pentru oamenii de acolo, pentru a transmite oamenilor asediați produse alimentare, apă, haine. Pentru că există localități unde nu e căldură, curent electric. Ucraina are nevoie de aceste negocieri pentru a-și asigura oamenii cu cele necesare. Federația Rusă își dorește să forțeze Ucraina să recunoască Crimeea drept teritoriu rusesc și independența celor două enclave separatiste. Ceea ce Ucraina nu mai poate face, pentru că s-a plătit deja un preț prea mare, am văzut distrugerile din cele 3 săptămâni, am văzut mii de victime omenești. Ucraina nu mai are cum să meargă la astfel de condiții. Nu cred că Rusia va accepta medierea Israelului”, a spus directorul Promo-Lex, Ion Manole.

Potrivit datelor oficiale, prezentate de Agenția ONU pentru Refugiați, de la începutul războiului ruso-ucrainean, peste 2,8 milioane de cetățeni au părăsit Ucraina. Cei mai mulți ajung în Polonia, Republica Moldova, Ungaria și România.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău