Ex-judecătorul Ciugureanu, trimis pe banca acuzaților pentru hotărâri ilegale care vizează 780 ha de terenuri
-
24 Ianuarie 2018 16:07
Ex-magistratul de la Curtea de Apel Chișinău Mihail Ciugureanu a fost trimis pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu și pronunțarea cu bună-știință a patru încheieri ilegale prin intermediul cărora aproape 780 de hectare din proprietatea statului, care ar valora milioane de lei, au ajuns la Întreprinderea de Stat „Codrul”, care se afla în proces de insolvabilitate.
Aceste acuzații au fost aduse la adresa magistratului încă în septembrie 2014, când fostul procuror general a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) eliberearea acordului pentru ca Ciugureanu să fie urmărit penal, CSM însă a respins demersul. În iulie 2017, la patru luni după ce Mihail Ciugureanu a plecat din sistem, CSM și-a dat acordul pentru ca ex-magistratul să fie urmărit penal, precizează Ziarul de Gardă.
Procuratura Anticorupție susține că fostul judecător, între 2014 – 2016, ar fi pronunțat cu bună-știință patru încheieri contrare legii, urmare cărora, aproximativ 780 de hectare de teren din proprietatea statului, estimate la milioane de lei, au fost transmise Întreprinderii de Stat Stațiunea Tehnologico-Experimentală „Codrul”, care se afla în proces de insolvalbilitate.
„Deși, ulterior, închierile adoptate de respectivul magistrat erau casate de Curtea Supremă de Justiție ca fiind ilegale și neîntemeiate, iar dosarul era întors la magistrat pentru rejudecare, acesta din nou pronunța încheieri similare”, scrie Procuratura Generală.
Dacă va fi recunoscut vinovat ex-magistratul riscă până la 6 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.
În septembrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale în privința judecătorului Curții de Apel Chișinău. Fostul procuror general Corneliu Gurin declara atunci că procesul penal împotriva lui Mihail Ciugureanu a fost pornit de procuratură la solicitarea Ministerului Agriculturii. Gurin afirma că terenurile sunt situate în Chișinău și valorează milioane de lei.
Mihail Ciugureanu a ajuns în vizorul Consiliului Superior al Magistraturii încă în 2012, când ministrul Justiției de atunci, Oleg Efrim, a cerut sancționarea magistratului și a colegului său de la Curtea de Apel Chișinău, Grigore Zubatîi. Ultimul, fiind coleg la Curtea de Apel Chișinău cu Mihail Ciugureanu, a obligat Primăria Chișinău să-i repartizeze acestuia un teren pentru construcția casei. Hotărârea a fost considerată una ilegală, iar CSM l-a demis pe Zubatîi. Ciugureanu a rămas însă în funcție.