Există riscul sistării în totalitate a furnizării gazului rusesc în Moldova, TASS

  • 23 Octombrie 2021 11:24
Există riscul sistării în totalitate a furnizării gazului rusesc în Moldova, TASS

Negocierile moldo-ruse cu privire la livrarea gazelor naturale nu s-au soldat cu vreun rezultat, motiv pentru care există riscul ca, după 1 noiembrie, să fie sistată total furnizarea gazului din Federația Rusă în Republica Moldova. Despre aceasta scrie agenția rusească TASS, care face trimitere la surse apropiate procesului de negocieri, transmite IPN.

Sursa citată menționează că partea rusească a propus „un preț de piață obiectiv”, cu o reducere suplimentară de 25%, însă, partea moldovenească ar fi insistat pe o reducere în jumătate a prețului, comparativ cu prețurile de piață. „În aceste condiții, există îndoieli cu privire la încheierea unui nou contract de livrarea a gazelor pe termen lung până pe 1 noiembrie. Și există riscuri mari pentru o sistare completă a furnizării gazelor rusești în Republica Moldova după această dată”, precizează sursa.

TASS mai scrie că, din partea rusească, la negocieri au participat reprezentanții executivului și ai „Gazprom”, iar singura condiție pentru a beneficia de reducerea în mărime de 25% a fost achitarea în termen de trei ani a datoriei la gaze acumulate de Republica Moldova în anii precedenți, în valoare de 700 de milioane de dolari, cu excepția regiunii transnistrene.

„Însă delegația moldovenească, reprezentantă de doi vicepremieri, Vladislav Kulminski și Andrei Spînu, au insistat pe reducerea în jumătate a prețurilor, făcând trimitere la lipsa resurselor financiare necesare”, a mai precizat sursa.

SA „Moldovagaz” și „Gazprom” au semnat pe 30 septembrie un contract pentru furnizarea gazelor până la sfârșitul lunii octombrie. În această lună, Republica Moldova importă gaze, conform prețului de piață – 790 de dolari pentru mia de metri cubi, în condițiile în care anul trecut se achita 148,87 de dolari pentru mia de metri cubi. În cadrul negocierilor cu „Gazprom”, autoritățile de la Chișinău ar solicita scăderea prețului până la 200-300 de dolari pentru mia de metri cubi. Cifrele nu au fost confirmate de oficialii de la Chișinău.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău