Exercițiu inedit, după 40 de ani, în Suedia. A fost testată capacitatea de mobilizare militară a țării

  • 06 Iunie 2018 17:05
Exercițiu inedit, după 40 de ani, în Suedia. A fost testată capacitatea de mobilizare militară a țării

Suedia a rechemat astăzi, de Ziua sa Națională, 22.000 de rezerviști pentru un exercițiu inedit, organizat după mai mult de 40 de ani, pentru a testa mobilizarea acestei forțe de sprijin a armatei profesionale, pe fondul tensiunilor între Rusia și Occident, informează AFP.

Aceste manevre, anunțate marți și care angajează 40 de batalioane pe întreg teritoriul suedez, se înscriu într-un efort crescut de remilitarizare, după decenii în care nu s-a prea investit în acest domeniu, dat fiind dezghețul Est-Vest și sfârșitul "războiului rece".

Armata speră să vadă prezentându-se la convocare cel puțin jumătate dintre voluntarii pentru misiunile de supraveghere, de apărare și logistică, majoritar terestre.

Este prima dată după 1975 când Statul Major al Suediei organizează împreună cu efectivele din rezervă - "Garda interioară-Forțele de apărare naționale" - un exercițiu improvizat la scară națională.

"Misiunea noastră este de a întări apărarea Suediei și de a îmbunătăți capacitățile noastre operaționale (...). Punem acum la încercare lanțul de mobilizare pentru circa o jumătate din organizația noastră, ceea ce nu am mai făcut din 1975", a explicat șeful Statului Major suedez, generalul Micael Byden, într-un comunicat. "Misiunile de apărare și supraveghere ale rezerviștilor sunt cruciale pentru a permite restului forțelor armate să apere Suedia", a adăugat el.

Suedia, care nu a trecut de mai bine de două secole prin vreun conflict armat pe teritoriul său, nu face parte din NATO, însă este membră a Parteneriatului pentru Pace al Alianței Atlantice.

Liderii suedezi invocă regulat Rusia pentru a justifica modernizarea armelor, restabilirea serviciului militar anul trecut sau redesfășurarea, recent, a unui regiment pe insula Gotland, avanpostul suedez în Marea Baltică.

Editat la cererea guvernului suedez în 4,8 milioane de exemplare, un livret intitulat "În caz de criză sau război" a fost expediat prin poștă suedezilor în perioada 28 mai-3 iunie. În 20 de pagini ilustrate, acest curs comprimat enunță amenințările la care este expusă țara scandinavă (război, atentat, atac cibernetic, accidente grave sau catastrofe naturale) și măsurile în caz de necesitate (stocarea de alimente, localizarea adăposturilor, etc).

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău