Exerciții comune ale Forțelor Navale Române și ucrainene, în Marea Neagră
-
03 Iunie 2020 17:00
Corveta "Contraamiral Horia Macellariu" a plecat, marți, din Portul Militar Mangalia, pentru a executa, în această săptămână, o serie de exerciții în comun, în apele internaționale ale Mării Negre, în compania navei de patrulare ucrainene "Starobilsk", se arată într-o postare pe Facebook a Forțelor Navale Române, potrivit defenseromania.ro.
Conform sursei citate, în cursul actualei sesiuni de instruire, marinarii militari români și ucraineni participă la exerciții comune de monitorizare a traficului naval, precum și de respingere a unui atac aerian, alături de două aeronave ale Forțelor Aeriene Ucrainene.
"Activitatea are ca scop principal dezvoltarea nivelului de instruire și de interoperabilitate al militarilor celor două state partenere și riverane Mării Negre, cooperarea dintre forțele navale române și ucrainene cunoscând, în ultimii ani, o dezvoltare intensă în domeniul instrucției pe mare și prin desfășurarea de exerciții comune, în mediul de acțiune terestru și lagunar din zona Deltei Dunării, precum și în domeniul învățământului militar de marină, prin dezvoltarea unor parteneriate educaționale, care cuprind schimburi de studenți și elevi militari din cele două țări", se mai precizează în postare.