Ex-directorul Combinatului de Vinuri „Cricova”, scos de sub urmărire penală

  • 15 Iunie 2020 12:02
Ex-directorul Combinatului de Vinuri „Cricova”, scos de sub urmărire penală

Fostul director al Combinatului de Vinuri „Cricova”, Valentin Bodiul și conducătorul unui agent economic au fost scoși de sub urmărire penală, iar dosarul în care cei doi erau vizați a fost clasat, anunță, într-un comunicat, reprezentanții Procuraturii

În decembrie 2017, Procuratura Anticorupție (condusă la acea etapă de Viorel Morari) informa despre reținerea, iar apoi anunțarea celor doi în căutare pentru ”abuz de serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.”
 
„În urma studierii minuțioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunii. Pe această cale, instituția își cere, public, scuze pentru acțiunile ilegale ale fostei conduceri a Procuraturii Anticorupție la care au fost supuse persoanele timp de aproximativ 3 ani”, se arată în comunicat. 
 
În prezent, legalitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor în cauza respectivă constituie obiectul investigațiilor în cadrul unui proces penal, aflat în gestiunea Procuraturii Generale.
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:2,57 m/s
Sun
22
Mon
22
Tue
23
Wed
23
Thu
22
Arhivă Radio Chișinău