Ex-deputatul Eugeniu Nichiforciuc, pus sub învinuire pentru acte de corupție

  • 21 Iulie 2022 15:32
Ex-deputatul Eugeniu Nichiforciuc, pus sub învinuire pentru acte de corupție

Pe 18 iulie, ex-deputatul Eugeniu Nichiforciuc a fost pus sub învinuire pentru acte de corupție, informează Procuratura Anticorupție.

„Potrivit probelor administrate de către procurori, s-a constatat că fostul deputat, în perioada lunilor mai – iulie a anului 2016, în timp ce se afla în incinta sălii de ședință a Parlamentului Republicii Moldova, personal, în numele Partidului Democrat, a promis unei deputate din Parlamentul Republicii Moldova, valută străină în valoare de 350 000 euro, ceea ce constituie echivalentul sumei de 7 777 650 lei, pentru ca aceasta din urmă să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament și, în calitatea sa de deputat, să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat.

Prin urmare, precizăm că, acțiunile de urmărire penală pe acest caz, sunt în curs de desfășurare, iar la apariția unor circumstanțe noi vom reveni cu informații actualizate.
 
Totodată, ținem să asigurăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău