EXCLUSIV: Republica Moldova rămâne încă, cel puțin, două luni fără buget

  • 26 Februarie 2015 15:45
EXCLUSIV: Republica Moldova rămâne încă, cel puțin, două luni fără buget

Bugetul pentru anul curent va fi adoptat cel mai devreme la sfârșitul lunii aprilie pentru că proiectul elaborat anul trecut necesită ajustări, susține președintele Comisiei parlamentare pentru buget, economie și finanțe, Ștefan Creangă.

În același timp, experții susțin că lipsa unui buget aprobat și a politicii bugetar-fiscale afectează grav economia. 

Proiectul bugetului a fost elaborat de Ministerul Finanțelor, dar încă nu a fost examinat de Guvern. Premierul Chiril Gaburici a cerut ca acesta să fie propus spre examinare săptămâna curentă.

Guvernul nu a examinat la ședința de ieri proiectul bugetului, iar președintele Comisiei parlamentare de profil, Ștefan Creangă, a declarat pentru Radio Chișinău că acest lucru nici nu se va întâmpla în curând, întrucât bugetul necesită ajustări semnificative, reieșind din situația macroeconomică actuală. Ștefan Creangă susține că cel mai devreme, parlamentul va aproba bugetul pentru anul curent peste două luni.

Reprezentantul direcției Comunicare a Ministerului Finanțelor, Cristina Nicolau, a confirmat că un proiect de buget a fost elaborat încă la sfârșitul anului trecut, dar acum se fac anumite ajustări.

Expertul economic Roman Chircă susține că lipsa unui buget și a politicii bugetar-fiscale afectează puternic economia și adâncește incertitudinea. În plus, el a menționat că cel mai probabil votarea bugetului în Parlament va fi destul de complicată în lipsa unei majorități parlamentare.

Amintim că ultima dată când legea bugetul nu a fost adoptată până la sfârșitul anului în curs s-a întâmplat în 2010, an în care, de asemenea, au avut loc alegeri parlamentare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
30,41
Cer acoperit de nori
Umiditate:36 %
Vint:4,41 m/s
Sat
24
Sun
25
Mon
26
Tue
24
Wed
21
Arhivă Radio Chișinău