Evenimentele dedicate Zilei Aviației Române, care este marcată astăzi

  • 20 Iulie 2018 13:00
Evenimentele dedicate Zilei Aviației Române, care este marcată astăzi

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene a fost celebrată, vineri, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piața Aviatorilor, unde a fost organizată o ceremonie militară și religioasă, scrie Agerpres.

La eveniment au fost prezenți secretarul de stat în MApN, Mircea Dușa, șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, ofițeri ai Forțelor Aeriene Române, veterani ai Aviației Române, atașați militari ai ambasadelor străine la București. 

n deschiderea manifestării, generalul de flotilă aeriană Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, a dat citire Ordinului comun al ministrului Apărării Naționale, al ministrului Afacerilor Interne și al ministrului Transporturilor privind aniversarea Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

"În această zi românii îi aniversează pe aviatori și privesc cu respect și mândrie la bogata istorie a Aripilor tricolore. De mai bine de un secol, cu sacrificiu și efort, această istorie se împletește cu idealul național și contribuie la progresul națiunii noastre. Aniversăm Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene în anul Centenarului Marii Uniri, 1918 devenind un reper sacru de comemorare a faptelor de arme care au încununat participarea Armatei Române în Primul Război Mondial, unde Aviația Română a îndeplinit toate tipurile de misiuni. (...) Astăzi, Forțele Aeriene Române parcurg, asemenea întregului sistem militar, un proces dinamic de modernizare și operaționalizare, de consolidare a capacității de luptă a structurilor și de dezvoltare de noi capabilități pentru a permite supravegherea, descurajarea și respingerea acțiunilor agresive la adresa României în concordanță cu cerințele planurilor elaborate la nivel național și aliat, concomitent cu îndeplinirea la termenele planificate a angajamentelor militare asumate de România pe plan internațional", se arată în mesajul comun al miniștrilor Mihai Fifor, Carmen Dan și Lucian Șova.

Odată cu aniversarea Zilei Aviației se cuvine să fie omagiate "amintirea și jertfa tuturor celor care au slujit cu dăruire și devotament țara pentru apărarea spațiului aerian național și pentru afirmarea Aviației Române în lume", se precizează în ordinul citit de generalul de flotilă aeriană Viorel Pană.

Potrivit sursei citate, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene rămâne, dincolo de simbolistica istorică, reperul evoluției instituționale al transformării și adaptării acestei structuri de elită în raport cu solicitările reale ale societății.

''Sărbătorirea aviatorilor este, în același timp, un moment de reflecție la sacrificiul eroilor aerului care și-au pierdut viața în misiuni. Ei sunt modele pentru noi și generațiile care vin. (...) În secolul de istorie pe care-l aveți în urma dumneavoastră ați demonstrat că sunteți continuatorii marilor pionieri și aviatori români care au dus faima țării noastre pe toate continentele. Dragi sărbătoriți, pregătirea dumneavoastră profesională, pasiunea și dăruirea de care dați dovadă permanent v-a adus respectul și recunoașterea binemeritată de profesioniști consacrați ai spațiului aerian românesc și de mesageri ai promovării imaginii României în lume. Suntem mândri de voi și vă admirăm dăruirea și responsabilitatea cu care vă faceți, zi de zi, datoria. (...) Fie ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Sfântul Mare prooroc Ilie Tesviteanul să vă ocrotească și să vă ajute în tot ceea ce faceți! Cer senin, la mulți ani!", a fost mesajul transmis de cei trei miniștri.

Evenimentul a continuat cu oficierea unui serviciu religios, urmată de survolul Monumentului Eroilor Aerului de către formații de aeronave militare și civile ale Forțelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, precum și aeronave F-15 aparținând Statelor Unite ale Americii.

Ulterior, la Monumentul Eroilor Aerului au fost depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, din partea Președinției, Prefecturii Capitalei și a Ministerului Apărării Naționale.

Sursa: Agerpres
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău