Eveniment istoric: Regina-Mamă Elena este reînhumată la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai

  • 19 Octombrie 2019 11:53
Eveniment istoric: Regina-Mamă Elena este reînhumată la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai

Regina-Mamă Elena este reînhumată astăzi în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai, transmite TVR Moldova.

Potrivit programului transmis de Familia Regală, slujba de înmormântare va începe la ora 12,00 în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală și va fi oficiată de înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonia religioasă asistă Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) și Lord Peter Rosslyn (șeful Casei Principelui de Wales și Ducesei de Cornwall).

La ora 12,30 va începe procesiunea militară și religioasă către noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, unde se va desfășura ceremonia îngropării în pridvor, la care va participa doar Familia Regală. La momentul intrării sicriului în criptă vor fi trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară va intona Imnul Național și Imnul Regal.

Ceremonia funerară se va încheia după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, va ieși din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit și îl va da în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârșin.

Vineri, după 71 de ani de exil, Regina-Mamă Elena s-a întors acasă. Osemintele au fost aduse în țară de o aeronavă militară. Zeci de oameni de toate vârstele au așteptat emoționați, cu flori albe în mâini, sosirea sicriului la Palatul Elisabeta și, mai târziu, la Curtea de Argeș.

Viața Reginei-Mamă Elena

Regina-mamă Elena a României s-a născut Alteța Sa Regală Principesa Elena a Greciei și a Danemarcei, la 3 mai 1896. Era fiica Regelui Constantin I al elenilor și Reginei Sofia, născută Principesă a Prusiei. A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru și Pavlos ai Greciei. A fost strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei.

(w400) Regina Mam

Căsătoria cu principele Carol și nașterea viitorului rege Mihai

Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moștenitor Carol, de care avea să divorțeze la 21 iunie 1928.

În anul 1921 au avut loc mai multe evenimente în familia regală, se amintește în volumul ''Crăciunul regal'', scris de Principesa Margareta a României și de Principele Radu al României. Astfel, la București, principesa Elisabeta, al doilea copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria, s-a căsătorit în februarie cu principele moștenitor George al Greciei. La Atena, principele moștenitor Carol, primul copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria, s-a căsătorit în martie cu principesa Elena a Greciei.

(w500) Regele Mih

''Toți cei patru miri erau ortodocși, toți patru născuți pe pământul țării lor, iar cele două căsătorii regale au fost oficiate, la București și Atena, în rit ortodox'', se menționează în volumul amintit.

La 25 octombrie 1921, la Castelul Foișor din Sinaia, principesa moștenitoare Elena a dat naștere unui fiu, viitorul rege Mihai I (1927-1930, sub Regență, fiind minor; 1940-1947).

Mihai devine rege la 5 ani

Regina Elena a trăit în România 19 ani, din anul 1921 până în anul 1932, iar apoi din 1940 până în 1948. A cunoscut cruda realitate a mai multor exiluri, mai întâi ca fiică a regelui Constantin I al elenilor, apoi ca fostă soție a regelui Carol al II-lea și, timp de 38 de ani, ca Regină-mamă, se arată în volumul ''Crăciunul regal''.

(w460) Regele Mih

În noaptea de 20 iulie 1927, regele Ferdinand a murit la Castelul Pelișor, și, ca urmare a faptului ca principele Carol renunțase la statutul de principe moștenitor, a doua zi, principele Mihai, în vârstă de cinci ani, a fost proclamat rege. Regina Maria a lipsit de la ceremonia de la Parlament, din Dealul Mitropoliei, unde regele Mihai a fost însoțit de principesa Elena.

Exilul Reginei-mame

Principesa Elena a fost alături de fiul său în toate împrejurările, ocrotindu-i copilăria și încercând să șteargă neajunsurile provocate de lipsa tatălui. Venirea pe tron a lui Carol al II-lea, în 1930, a însemnat începutul unui lung șir de umilințe, șicane și nedreptăți.

În anul 1932 a plecat în exil la Florența, unde cumpărase o casă pe care a numit-o ''Vila Sparta'' și a decorat-o cu un gust desăvârșit, se arată pe site-ul familiaregala.ro.

După preluarea tronului la 8 iunie 1930 de către principele Carol, Mihai I a primit titlul de "Mare Voievod de Alba Iulia". Putea să-și vadă mama de două ori pe an, câte trei săptămâni, o dată vara, altă dată de sărbătorile Crăciunului.

''La Florența, cu mama, se isprăvea singurătatea. Întoarcerea la Florența însemna o relaxare. Până atunci parcă mi se întrerupeau legăturile cu realitatea, cu viața (...) Mama mă asculta. Ea a fost o confidentă extraordinară. Știa să asculte, o clipă nu-i zbura gândul în altă parte (...)'', descria regele Mihai acele momente, potrivit volumului ''Convorbiri cu Mihai I al României'', autor Mircea. ''În anii când a lipsit din țară n-am stat mult timp cu ea. (...) Și totuși, aceste săptămâni de ședere împreună cu mama au contat mai mult decât orice altă formă de educație morală. N-a vorbit pe nimeni de rău niciodată. Găsea despre fiecare câte ceva bun de spus. De la ea am primit învățătura că ființa fiecărui om se întemeiază pe bine - mult, puțin, doar acest bine îl ține în viață. Citea mult. La Florența erau o mulțime de cărți, mai ales românești și englezești'' (''Convorbiri cu Mihai I al României'').

(w500) Regina Mam

''Când, la inițiativa și decizia generalului Antonescu, Regina-mama revine în România, în 1940, țara și fiul său aveau nevoie de ea mai mult ca niciodată. A stat în România, alături de regele Mihai, din 1940 până la 3 ianuarie 1948.

Singura regină din Europa care a primit titlul "Drept între popoare"

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în intervalul ianuarie 1941- august 1944 evreii din România au fost supuși unor repetate discriminări, confiscări, prestații - toate legiferate (...), se arată în volumul ''Istoria românilor în timpul celor patru regi. Mihai I'' , autor Ioan Scurtu.

''La salvarea multor evrei au contribuit oameni simpli, intelectuali, precum și personalități politice. Un rol important în această acțiune a revenit Reginei-mamă Elena'', se subliniază în lucrarea amintită. Covârșitoarea majoritate a evreilor - mai ales din Basarabia - au fost supuși unui regim extrem de dur.

''Cei deportați în Transnistria se aflau într-o situație disperată, fapt ce a determinat repetate intervenții ale liderilor religioși și politici ai evreilor pe lângă rege și Regina-mamă. Alexandru Șafran - șeful rabin din acea vreme - consemnează în memoriile sale: 'Am informat-o permanent (pe Regina-mamă, n.a.) asupra condițiilor de viață înspăimântătoare în care erau menținuți acolo (în Transnistria, n.a.) evreii și am făcut același lucru cu nunțiul apostolic. Amândoi s-au înțeles să intervină pe lângă Mihai Antonescu, iar regina Elena a obținut, în sfârșit, de la acesta autorizația de a trimite ajutoare compatrioților noștri nenorociți'' (''Istoria românilor în timpul celor patru regi. Mihai I'', autor Ioan Scurtu).

''Chiar în timpul războiului, când s-a confruntat cu nazismul, în încercarea de a-i ajuta pe evrei, a arătat o excepțională tărie de caracter, urmărind ceea ce știa că este drept și bun, reușind să aibă mereu o prezență demnă. Implicarea sa în salvarea atâtor vieți ale unor oameni de credință iudaică, în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, a fost recunoscută formal prin acordarea postmortem, de către Memorialul Yad Vashem, a titlului de 'Drept între popoare' ''.

Căsătoria Regelui Mihai

În noiembrie 1947, regele Mihai I împreună cu regina-mamă Elena au făcut o vizită la Londra, la invitația regelui George al VI-lea, pentru a asista la căsătoria principesei Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu ducele de Edinburgh.

Cu prilejul acestei căsătorii, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra, regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma. De la Londra, regele Mihai, principesa Ana de Bourbon-Parma și mamele lor au mers câteva zile la Lausanne, prilej cu care regele Mihai a cerut-o în căsătorie pe principesă, conform volumului ''Nunta de diamant''.

(w500) Nunta Rege

Reveniți în țară în luna decembrie, regele Mihai și regina-mamă Elena s-au retras la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă.

Mihai și Ana de Bourbon-Parma aveau să se căsătorească în exil, în Grecia, la 10 iunie 1948.

Abdicarea Regelui Mihai. Ultimul exil al Reginei-Mame

Regina Mamă Elena a plecat din România în 3 ianuarie 1948 , cu Regele Mihai. Comuniștii primeseseră ordin de la Stalin să scape de Familia Regală.

Regina Mamă Elena i-a fost alături Regelui Mihai și în exil, la Londra, unde a putut spune lumii întregi că abdicarea sa a fost smulsă prin șantaj, sau în turneul din Statele Unite, unde s-au întâlnit cu președintele Harry Truman.

Apoi la Vatican, unde a mers ca să-i ceară Papei să accepte căsătoria fiului ei ortodox cu prințesa catolică Ana de Boubon-Parma. S-a retras apoi la Florența, unde avea Villa Sparta.

Principesa Elena, nepoata care-i poartă numele, își amintește cum a vizitat cu bunica ei muzeele din Florența sau grădinile Biboli:  "Țin minte că ne vorbea despre frumusețile Florenței, despre cum a ajuns acolo, despre ce s-a întâmplat la război sau chiar înainte de acesta, când a fost forțată să părăsească România. Ne spunea cât de greu a fost acel moment în care a trebuit să-l lase acolo pe tatăl meu. Înțelegeți cât de trumatizant acel lucru pentru ea."

Pe 29 decembrie 1947, regele Mihai a primit un telefon de la mareșalul Curții, care-l informa că Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, dorește ca regele să revină cât mai repede la București, pentru a discuta despre o ''problemă de familie'' (volumul ''Majestatea Sa Regele Mihai al României - O domnie întreruptă'' - convorbiri cu Philippe Viguie Desplaces). Întâlnirea urma să aibă loc în palatul de pe Șoseaua Kiseleff (actualul Palat Elisabeta).

A doua zi, la 30 decembrie 1947, Petru Groza a venit la palat, însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Regele Mihai I a fost obligari, prin șantaj și amenințare (uciderea a cca. 1.000 de tineri, mulți dintre ei studenți arestați în cursul manifestărilor promonarhiste), de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretar general al CC al PCR, și dr. Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, să abdice, se arată în volumul ''Istoria României în date'' (Ed. Enciclopedică, București, 2003).

Peste decenii, în convorbirile cu scriitorul Mircea Ciobanu, regele Mihai I a descris astfel acele momente: ''După ce au ieșit din odaie (Groza și Gheorghiu-Dej, n.n.) mama s-a uitat la mine și am văzut că-i dau lacrimile. În fața străinilor știa atât de bine să-și ascundă sentimentele. Atunci când am văzut-o cu lacrimi pe obraz eu însumi am fost surprins. Era pentru a cincea oară când trebuia să ia drumul pribegiei. Din țara unde se născuse, Grecia, fusese de câteva ori nevoită să plece în exil împreună cu tatăl ei, regele Constantin. Plecase din România o dată, în urma conflictului cu tatăl meu. Acum trebuia să mă urmeze pe mine '' (''Convorbiri cu Mihai I al României'', autor Mircea Ciobanu).

''La 4 ianuarie 1948, dimineața în zori, regele și mama sa traversau în goana trenului regal ultima palmă de pământ românesc, goniți de regimul comunist. Despre această plecare, regele spune că a făcut-o cu moartea în suflet'' (volumul ''Crăciunul regal'').

Jurnalul reginei Elena continuă să exprime îngrijorare și tristețe, mai ales în anii imediat următori ultimei sale plecări din România, în 1948.

Cu ocazia Crăciunului din 1949 regina Elena i-a invitat pe regele Mihai și regina Ana la Florența. ''Ultimele cuvinte ale reginei Elena scrise în jurnal sâmbătă 31 decembrie 1949 sunt: 'Ce an disperant! Să ne ajute și să ne binecuvânteze Domnul în cel viitor! '', se arată în volumul ''Crăciunul regal''.

"În perioada exilului, pentru regele Mihai și regina Ana acasă redevenea, din când în când, Vila Sparta din Florența, casa reginei Elena'', menționează aceeași carte.

Regina-Mamă Elena a locuit în casa din Florența până în 1980, apoi s-a mutat la Lausanne.

''Ea a avut întotdeauna demnitatea să nu se plângă. Cred că nu se plângea de nimic pentru că izbutea de fiecare dată să-și înțeleagă condiția'', spunea regele Mihai (''Convorbiri cu Mihai I al României'', autor Mircea Ciobanu).

Regina-mamă Elena a murit la Lausanne, la 28 noiembrie 1982, și a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

sursa: TVR Moldova

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău