Eveniment în premieră la Chișinău - Gala Corneliu Coposu. Invitatul special este îndrăgita scriitoare Ana Blandiana
-
27 Octombrie 2023 14:53
Cea de-a VI-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Chișinău, pe 10 și 11 noiembrie 2023, evenimentul principal fiind programat la „Sala cu Orgă”, edificiu istoric și de prestigiu, care a fost inaugurat în anul 1901 și reabilitat recent cu sprijinul Guvernului României. Printre invitații speciali se numără îndrăgita scriitoare Ana Blandiana și pianistul Cătălin Răducanu.
Evenimentele dedicate personalității marelui om politic Corneliu Coposu vor debuta la 1 noiembrie 2023 cu deschiderea expoziției „Corneliu Coposu, o viață întreagă pentru principii și valori”, pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei (expoziția va fi disponibilă până în 30 noiembrie 2023).
Vor urma apoi, în 10 noiembrie 2023, o dezbatere despre istorie, memorie și valori comune la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (ora 11:30) și lansare de carte la Librăria Cărturești din incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei (ora 17:00).
În ziua de 11 noiembrie 2023 va fi o prezentare a proiectului Complexului muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice (ora 10:00, Mereni) și Gala Corneliu Coposu la Sala cu Orgă din Chișinău (ora 18:30).
Ediția acestui an a Galei Corneliu Coposu, pe lângă premiile care vor fi oferite tinerilor câștigători, are ca invitat special pe cunoscuta și îndrăgita scriitoare Ana Blandiana, și se va bucura de prezența pianistului Cătălin Răducanu, care va susține un concert extraordinar.
În plus, acest moment unic mai are un impact deosebit de important pentru Republica Moldova: sumele strânse în urma evenimentului vor fi folosite pentru a susține amenajarea unicului Complex muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, care se dezvoltă în satul Mereni, raionul Anenii Noi.
Acest muzeu în aer liber reprezintă un element unic de patrimoniu și memorie colectivă a Republicii Moldova, un spațiu de comunicare și de educație morală pentru tineri.
Toate aceste evenimente sunt organizate de Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Fundația Hanns Seidel, Ambasada României în Republica Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Fundația Academia Civică, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, Fundația Culturală Memoria, Sala cu Orgă, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Primăria Mereni, Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin, Genesis, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, Librăria Cărturești.
Radio Chișinău, Radio România Cultural și TVR MOLDOVA aunt printre partenerii media ai evenimentului.