Europarlamentarul Corina Crețu a depus din nou actele pentru a obține cetățenia Republicii Moldova: „Nu vreau acest lucru decât pentru liniștea bunicilor mei”

  • 03 Martie 2023 10:51
Europarlamentarul Corina Crețu a depus din nou actele pentru a obține cetățenia Republicii Moldova: „Nu vreau acest lucru decât pentru liniștea bunicilor mei”

Europarlamentarul Corina Crețu a declarat joi că a depus actele pentru a obține cetățenia Republicii Moldova, o decizie luată în memoria bunicilor săi, refugiați din Basarabia în România. Este pentru a doua oară când europarlamentarul încearcă să obțină cetățenia acestei țări.

„Am depus prima oară actele pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova la începutul anului. Din păcate, mi s-au cerut acte suplimentare pentru că, de pildă, bunicul meu era trecut Alexe în unele acte și Alexie în alte acte. Mă surprinde puțin această birocrație excesivă cu niște acte. Este evident că erau aceleași nume ale părinților. Am fost puțin dezamăgită, dar am vorbit din nou cu consulul Republicii Moldova, am depus din nou actele și nu mă las. Pentru că nu înțeleg cum se dă foarte ușor pentru unii cetățenie și pentru alții mai puțin ușor. Deși, eu, întotdeauna, am fost alături de Republica Moldova. Să sperăm că a doua solicitare pe care am transmis-o va primi răspuns pozitiv”, a afirmat, pentru Agerpres, Corina Crețu, scrie G4Media.

Europarlamentarul a adăugat că dorește obținerea cetățeniei moldovenești în memoria bunicilor săi din partea mamei, care s-au refugiat din Basarabia în România, unde au trebuit să o ia de la capăt.

„Bunicul meu a făcut Facultatea la Toulouse și mai apoi a venit să o ia pe bunica mea în căsătorie. Ideea lor era să ajungă în Franța, dar n-au mai putut trece de România. Au venit în România când mama avea 2 ani și, în final, au trebuit, din ceea ce erau la Chișinău, oameni așezați, realizați, să o ia de la capăt în România. Eu am crescut cu ideea că noi suntem din Ardeal, pentru că tatăl meu este din Sălaj și ne-am făcut toate vacanțele acolo. Mama mea și bunica nu vorbeau foarte mult despre faptul că erau refugiați din Basarabia. Am aflat, sigur, cu trecerea timpului. O țin minte pe bunica, în 1978, când a primit aprobarea să mai viziteze o dată Republica Moldova, și îmi amintesc că eram în Gara de Nord și bunica a spus că poate să moară acum, că s-a întors de la Chișinău”, a mărturisit Corina Crețu.

În această decizie a cântărit mult și războiul din Ucraina.

„Când a izbucnit războiul din Ucraina, mi-am spus că, în memoria lor, a faptului că mama a fost obligată cumva să ascundă tot timpul că au fost refugiați, trebuie să încerc să obțin cetățenia. Nu vreau acest lucru decât pentru liniștea bunicilor mei. E tot ce aș putea să fac ca ei să se considere împăcați. Pentru că au suferit foarte mult. Ne simțim și eu, și familia noastră cumva vinovați pentru că nu n-am știut toate aceste drame prin care au trecut, iar acum, când vedem poporul ucrainean prin ce trece, ne dăm seama prin ce au trecut și ei până s-au stabilit undeva”, a povestit Corina Crețu.

Eurodeputatul Corina Crețu a fost prezentă la lansarea ediției în limba engleză a cărții „Ostatec în propria țară”, scrisă de Ion Iovcev, care a avut loc joi, la Parlamentul European.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:73 %
Vint:4,63 m/s
Wed
12
Thu
14
Fri
12
Sat
13
Sun
14
Arhivă Radio Chișinău